Câte vaci trebuie să ai pentru a accesa fonduri europene în 2023

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Iată ce condiţii trebuie să îndeplinească fermierii care vor să aibă acces la bani europeni.

Fermierii care vor să acceseze fonduri europene în anul 2023 așteaptă încă lansarea măsurilor anunțate de Ministerul Agriculturii, printre care se numără instalarea tinerilor fermieri, investiții în sectorul zootehnic sau investițiile în fermele de mici dimensiuni. Primele linii de finanțare ar urma să se deschidă undeva în luna iunie, însă nimic nu este sigur până în momentul de față, având în vedere că nu au fost publicate nici ghidurile solicitantului.

Fermierii care se pregătesc să acceseze fonduri europene trebuie să se asigure că au toate lucrurile în ordine în fermele pe care le dețin, astfel încât să îndeplinească condițiile minime de eligibilitate. Pentru ”instalarea tinerilor fermieri”, dimensiunea minimă a exploatației trebuie să fie de 12.000 SO, în timp ce pentru un proiect pentru ”fermele mici” este nevoie de doar 4.000 SO. SO, sau Standard Output (producție standard), reprezintă coeficienții pe baza cărora se calculează dimensiunea economică a exploatației. Astfel, fiecare element din fermă are o anumită valoare transpusă în SO, iar dimensiunea exploatației se calculează adunând valorile tuturor acestor elemente.

Pe site-ul AFIR puteți găsi lista completă a coeficienților de calcul și pentru celelalte specii de animale eligibile, precum și cea a coeficienților aferenți sectorului vegetal. Tot acolo vă puteți calcula automat dimensiunea exploatației, astfel încât să vedeți dacă vă încadrați pentru un proiect pe linia de finanțare dorită.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel