Liderii europeni și președintele Volodimir Zelenski lucrează la un plan de garanții de securitate pentru Ucraina, în eventualitatea încheierii războiului declanșat de...
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 5 septembrie, că mii de soldați ar putea fi trimiși în Ucraina în cadrul garanțiilor de securitate propuse de aliații săi, odată ce se va încheia războiul Rusiei împotriva țării sale, transmite Reuters.
Președintele francez Emmanuel Macron a spus joi că 26 de țări s-au angajat să ofere Ucrainei garanții de securitate postbelice, inclusiv o forță internațională pe uscat, pe mare și în aer. Citește mai mult: Ce au hotărât Zelenski și liderii europeni la Paris. Mesajul președintelui ucrainean pentru Trump
Inițial, Macron afirmase că aceste țări ar urma să desfășoare trupe în Ucraina, dar ulterior a precizat că unele dintre ele vor oferi garanții rămânând în afara Ucrainei, de exemplu prin instruirea și echiparea forțelor de la Kiev.
„Este important că discutăm toate acestea ... va fi cu siguranță vorba de mii, nu doar câteva”, a declarat Zelenski după întâlnirea cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, în Ujhorod, în vestul Ucrainei, vineri.
El a precizat, răspunzând unei întrebări din partea unui jurnalist, că este prea devreme pentru a comenta detalii specifice.
Președintele rus Vladimir Putin a spus vineri că orice trupe occidentale desfășurate în Ucraina ar deveni ținte legitime pentru Moscova.
La Ujhorod, Zelenski a declarat că a coordonat pașii Ucrainei în discuțiile privind aderarea la Uniunea Europeană împreună cu Costa. Kievul consideră că aderarea la UE este esențială pentru securitatea și reconstrucția țării după război.
Președintele Nicușor Dan a dat asigurări că România nu va trimite trupe pe teritoriul Ucrainei, dar va sprijini operațiunile de menținere a păcii.
Citește și: Nicușor Dan și-a evaluat cele 100 de zile în funcție. Ce notă și-a dat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News