Iată când pică Paștele în 2026, ce tradiții și obiceiuri avem de Paști, dar și ce semnificație are sărbătoarea Învierii Domnului.
Paștele ortodox este sărbătorit, în fiecare an, în prima duminică ce urmează Lunii pline, după echinocțiul de primăvară, așa cum a stabilit Primul Sinod Ecumenic de la Niceea. Anul acesta, Paștele ortodox ca fi sărbătorit duminică, 12 aprilie, ca luni, 13 aprilie, să fie a doua zi de Paști, ambele zile libere legale.
În acest an, Paștele catolic va fi cu o săptămână mai devreme decât cel ortodox, în 5 aprilie. În ortodoxie, în ziua Paștelui catolic va fi sărbătorită ziua de Florii.
Paștele este sărbătoarea Învierii Domnului. Sfintele Paști reprezintă ”omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți veșnice și săltând îl lăudăm pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat și preamărit, Dumnezeul părinților noștri” arată crestinortodox.ro.
În ziua de Paști, credincioșii strigă: ”Hristos a Înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viața dăruindu-le”.
Tradițiile de Paști se concentrează pe Învierea lui Iisus Hristos:
Există și obiceiuri precum a te spăla pe față cu apă rece în care ai pus un ou roșu, pentru noroc.
În urmă cu mai mulți ani, de Paști, părintele Vasile Ioana spunea, într-un interviu: ”Sărbătorim cu toții o mare victorie, o victorie uriașă, victoria lui Iisus asupra morții. Moartea era cea care era capătul drumului și pentru dragostea Lui cea mare, El a venit pe pământ, a murit pentru noi, a luat în El păcatele noastre și le-a topit în iubirea Lui și astfel, a biruit moartea, Iisus Hristos a învins moartea prins jertfa Lui”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Elena Aurel
de Val Vâlcu