Bani europeni pentru întreprinderile micii și mijlocii

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene,  Rovana Plumb, a semnat 19 contracte finanțate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, în valoare de 18 milioane lei, privind dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii. 

Proiectele au fost selectate pentru finanțare în cadrul apelului de proiecte nr.POR 2016/2/2.1.A, Axa prioritară 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Prioritatea de investiţii 2.1 - Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.

Programul finanţează, printre altele, lucrări de construire/ extindere/ modernizare a spaţiilor de producţie/ prestare de servicii ale microîntreprinderilor, inclusiv a utilităţilor de alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, dar și achiziția de echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, etc.

[citeste si]

Sunt prevăzute, de asemenea, finanțări în surse alternative de energie - energia solară eoliană, hidroenergia sau energia geotermală.

Sprijinirea mediului de afaceri ne preocupă permanent. Este unul dintre obiectivele asumate prin programul de guvernare și mă bucur că putem răspunde nevoilor IMM-urilor inclusiv cu ajutorul banilor europeni. Dotarea, modernizarea, extinderea capacității de producție a IMM-urilor înseamnă sprijin pentru ca ele să devină mai competitive și să poată crea mai multe locuri de muncă, a declarat Rovana Plumb.

Despre Program

 Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 are ca obiectiv general creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să îşi poată gestiona în mod eficient resursele şi să îşi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic. Aceste obiective sunt traduse în 11 axe prioritare plus o axă de asistenţă tehnică, care au în total o alocare estimată de 8,2 miliarde de euro, din care 6,6 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), iar 1,6 miliarde de euro – contribuţie naţională.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel