Aurora boreală a făcut spectacol pe cerul României, în noaptea de 19 spre 20 ianuarie 2026.
Noaptea trecută, în jurul miezului nopții, o furtună geomagnetică severă a provocat pe Pământ o auroră boreală puternică ce a putut fi văzută din toată România. Episoade precedente ale acestui fenomen spectaculos au mai fost observate din țara noastră în mai și octombrie 2024.
Astrofotografi și împătimiți ai acestor fenomene atmosferice au surprins fenomenul din mai multe localități, însă cel mai bine s-a observat din nordul țării. Eduard Andrei Mociran a surprins draperiile roșiatice de lumină din apropiere de Baia Mare, județul Maramureș.
„Momentul culminant al aurorei din această noapte, orele 23:34 - 23:46. Se observă dansul aurorei roșii, debutul abrupt al celei verzi, ce se vedea cu ochiul liber, în timp real, mișcându-se cu o viteză incredibilă. Nu credeam că din România am fi avut șanse să vedem asta“, a scris Eduard Andrei Mociran.
„Primul lucru pe care pot să-l spun este că nu am cuvinte să descriu cât de mult ne poate impresiona natura și universul. Absolut fenomenal!
Știam de ieri că a fost o erupție solară de clasa X (1.9) și că va fi posibilitatea de a surprinde aurora. Inițial se prognozase undeva pe la 3 noaptea cu posibile prelungiri pe perioada zilei, cel puțin la noi în țară“, a precizat pe Facebook, Robert Barna, un alt român care a filmat și fotografiat spectacolul de lumini.
CITEȘTE ȘI - De ce vedem atât de des aurora boreală în ultima vreme
Și de la Târgoviște, Valentin Grigore, președintele Societății Astronomice Române de Meteori (SARM), a fotografiat aurora boreală.
„A fost o auroră boreală specială în seara/noaptea asta. Scurtă, puternică, puțin diferită față de „exploziile” din 11/12 mai 2024 și 11/12 octombrie 2024. Din păcate, am reușit să ajung într-un loc adecvat, în afara orașului, doar la final.
Am prins o ultimă zvâcnire, apoi a urmat un Arc Auroral Stabil.
La marginea orașului Târgoviște, spre Priseaca“, a scris Valentin Grigore.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci