Audiențele unui primar ieșean au loc în... toaletă

5
5

Municipalitatea dintr-o comună ieșeană funcționează într-un apartament cu două camere, motiv pentru care primarul din localitate a fost nevoit să își amenajeze biroul în toaleta imobilului.

Primăria comunei Vânători din județul Iași a rămas din anul 2008 fără sediu, după ce vechea clădire a fost demolată, din motive de siguranță. De atunci, municipalitatea funcţionează într-un sediu improvizat, un apartament cu două camere închiriat, de 100 de metri pătrați, pentru care se plătesc 800 de lei lunar, scrie click.ro.

Întrucât spațiul este insuficient pentru cei 25 de funcționari publici ai instituției publice, primarul Constantin Lupu a fost nevoit să îşi amenajeze biroul chiar în grupul sanitar al apartamentului, înțelegând situația. „E o cămăruţă mică, dar nu e o problemă asta. Mă descurc", a declarat edilul.

„Consider că este un mediu total neadecvat de lucru pentru noi toţi. Dar trebuie să ne descurcăm", a spus și Constantin Ichim, secretarul primăriei.

Nu de puține ori, primăria se confruntă și cu zile foarte aglomerate, însă, un inconvenient mai mare este faptul că funcționarii instituţiei sunt nevoiți să meargă la toaleta de la Căminul Cultural, situată peste drum. Tot la Căminul Cultural din sat se ţin şi şedinţele de Consiliul Local.

Constantin Lupu își dorește ca primăria comunei pe care o administrează să aibă un sediu adecvat, însă lipsa fondurilor nu îi permite să accelereze renovarea clădirii pe care a cumpărat-o pentru a deveni sediul municipalității.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel