Angela Similea rămâne fără două case, după înmormântarea lui Victor Surdu

angela
angela

Victor Surdu datora milioane de euro unei bănci, însă acesta mărturisise, înainte să moară, că a rezolvat toate problemele. Cu toate astea, respectiva bancă i-a luat de curând două case din comuna Afumaţi.

"După înmormântare, lui Surdu i-au fost luate două case de la Afumaţi. Casa pe care o are în satul Mataraua nu are cum să i-o ia pentru că este trecută pe numele copiilor", a povestit Petre Dinei, primarul comunei Belciugatele, care spune că este naşul celor doi.

Cântăreaţa Angela Similea însă ­n-are habar de afacerile pe care le-a avut soţul ei şi, cu atât mai puţin, despre cele două case de lângă Bucureşti.

"Eu nu m-am implicat niciodată în afacerile soţului meu şi nu ştiu toate afacerile pe care le-a avut el. Ştiam de anumite probleme, dar care au fost rezolvate de mult. Nu am fost înştiinţată şi nici nu am auzit nimic de aceste două case", a mărturisit interpreta, pentru ziarulnational.com.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel