Angajaţii Oltchim au ieşit în stradă. Peste 1000 de persoane protestează

PROTEST - ANGAJATI OLTCHIM - BUCURESTI
PROTEST - ANGAJATI OLTCHIM - BUCURESTI

Angajaţii de la Oltchim continuă protestele din cauza incertitudinilor care planează asupra combinatului. Oamenii îşi cer salariile restante de două luni, dar şi rezolvarea cât mai rapidă a situaţiei pentru a putea reîncepe producţia la combinat. Peste 100 de angajaţi ai Oltchim au ieşit şi astăzi pe platforma combinatului şi protestează.

Angajaţii cer ca în contractul de vânzare-cumpărare al combinatului să se prevadă că oamenii nu vor fi daţi afară şi să nu se declare insolvenţa Oltchim. Liderul protestatarilor, Corneliu Cernev, spune că salariaţii de la Oltchim nu mai au încredere în guvernanţi şi că oamenii şi-au pierdut toate speranţele. "Nu mai avem încredere nici în planurile lui Dan Diaconescu, nici în cei de la Guvern, care au spus că ne ajută cu fonduri, cu credite, cu salariile restante. Am reluat protestele pe platformă, vrem ca acest combinat să mai aibă viitor. Acum combinatul nu are niciuun viitor", a declarat Corneliu Cernev.Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat. Situaţia se prelungeşte însă, pentru că avocaţii lui Dan diaconescu negociază şi la această oră cu ministerul Economiei.

Premierul Victor Ponta a declarat public că are infomaţii conform cărora Dan Diaconescu nu ar avea banii necesari pentru a cumpăra Oltchimul.

Dan Diaconescu mai are patru zile până la expirarea termnului la care trebi să prezinte banii pentru achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel