Minister-cheie, MIZA noului Guvern. Lista scurtă a politicienilor afectați

Miza noului Guvern ar putea fi un minister important, care, dacă va fi reformat de un ministru hotărât, ar putea aduce probleme mai multor demnitari, indiferent de culoarea politică. 

Ministerul Educației este noua miză de pe scena politică. Ministrul Educației poate decide schimbarea Comisiei de Etică a Ministerului Educației, așa cum a făcut și premierul Victor Ponta. O astfel de mișcare ar putea să pună în discuție acuzațiile de plagiat la adresa mai multor demnitari. 

Potrivit unor surse dcnews.ro, sunt tatonări cu Universitatea din București în ceea ce privește portofoliul pentru Educație. Comisia de Etică din Ministerul Educației, ierarhic, ia decizii peste universități, care au propria Comisie de Etică. Dacă va fi schimbată de un ministru hotărât și decis să facă ordine, ar putea să devină o adevărată problemă pentru demnitari, pe lângă DNA și ANI. 

Printre politicienii acuzați de plagiat și care ar putea fi afectați de această decizie se numără: Victor Ponta- fost premier, Gabriel Oprea- fost vicepremier, fost ministru de Interne, președinte UNPR, Neculai Onţanu- primarul Sectorului 2, Mihai Tudose- ministrul Economiei, Alina Gorghiu- copreședintă PNL. 

VEZI ȘI: Lovitură din PSD, după mutarea lui Iohannis

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel