România a cerut, prin sistemul european de protecţie civilă, organizarea a aproximativ cinci zboruri pentru a evacua circa 1.000 de cetăţeni români din Orientul Mijlociu. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.
Ioana Dogioiu a fost întrebată, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, cu privire la demersurile întreprinse de autorităţile române pentru repatrierea asistată ori cu aeronave militare a cetăţenilor români aflaţi în state din regiune.
"Pe 4 martie, România a activat Mecanismul european de protecţie civilă (EUCPM) pentru organizarea unui zbor charter de evacuare pe ruta Muscat - Bucureşti. În paralel, a fost notificată în sistemul european de protecţie civilă solicitarea României pentru capacitatea, aproximativ 5 zboruri (1.000 de cetăţeni), prin Mecanismul RescEU pentru zboruri pe ruta Dubai/Muscat - Bucureşti/România. Zborul deja activat, care este operat de HiSky, este planificat pentru data de 6 martie, ora 5.00 locală", a declarat Ioana Dogioiu, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
"Sunt zborurile asistate de statul român, aşa cum s-a întâmplat în cazul Israelului, de unde repatrierea este considerată la nivelul MAE, practic, încheiată. Au fost aduse în ţară 490 de persoane. 318 cetăţeni români s-au întors din Statul Israel cu zboruri de repatriere asistată. (...) Un alt grup de 174 de persoane, dintre care 172 cetăţeni români şi 2 cetăţeni ai Republicii Moldova, a revenit în ţară din Statul Israel, prin intermediul unei curse aeriene operată de o companie privată care şi-a exprimat, la solicitarea MAE, disponibilitatea pentru a efectua un zbor pe ruta Taba-Bucureşti.
70% din capacitatea de zbor, adică 126 de locuri, sunt alocate cetăţenilor români, conform regulii, aşa este când se fac prin mecanismul de european, restul de 30% de locuri, adică 54, sunt alocate cetăţenilor altor state membre UE. Pentru stabilirea listei concrete de pasageri au fost avute în vedere condiţii de prioritate, grupuri de copii fără părinţi, prioritatea cea mai mare având-o cei cu vârste mai mici şi cu cât copilul, mă rog, copilul spre tânăr este mai mare, cu atât e mai încolo pe această listă. De asemenea, femeile gravide şi cazurile medicale", a precizat Dogioiu.
"Suplimentar, în acest moment, Air Doha sprijină cetăţenii români care se află în imposibilitatea de a-şi mai susţine financiar cazarea în Qatar. 16 cetăţeni români şi-au exprimat intenţia de deplasare în România şi sunt în îmbarcare în aeroportul Amman pentru un zbor asigurat de Cehia astăzi, 5 martie - pentru că există acel mecanism de reciprocitate, unde am intrat; şi noi asigurăm 30% pentru alte state UE, şi alte state asigură pentru noi", a declarat Ioana Dogioiu.
Ioana Dogioiu a făcut şi o prezentare de moment a cererilor de asistenţă, afirmândcă situaţia în această privinţă este într-o dinamică constantă:
"Israel - 60 de asemenea cereri - dar vă repet, nu neapărat de repatriere, ci pur şi simplu de contact cu autorităţile din România. Qatar - aproximativ 370, Emiratele Arabe Unite - aproximativ 3.000, Arabia Saudită - aproximativ 100, Liban - aproximativ 150, Oman - aproximativ 100, Kuweit - aproximativ 250, dintre care 100 sunt interesaţi să revină în ţară în perioada următoare. Iran - 8, Irak - 2, Iordania - aproximativ 150. Şi mai există o categorie: cetăţeni afectaţi de perturbarea zborurilor şi blocaţi în emisfera estică - aproximativ 800 de solicitări de asistenţă".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News