PSD a transmis precizări privind consultarea internă din PSD referitoare la participarea în actuala guvernare.
PSD nu a cerut celor din PNL să vină cu o altă propunere în locul premierului Bolojan și nici nu a solicitat conducerii USR să își retragă miniștrii din guvern, a transmis partidul într-un comunicat de presă.
„Însă cele două partide trebuie să își amintească faptul că actualul guvern a fost învestit cu votul parlamentarilor PSD. Deci este dreptul suveran și democratic al conducerii PSD de a analiza în forurile interne ale partidului dacă și în ce condiții va continua să susțină actuala Coaliție de guvernare.
PSD a anunțat public, cu mai multe luni în urmă, că a demarat acest proces de consultare internă și că decizia finală va depinde inclusiv de propunerea de buget pentru anul 2026. De asemenea, PSD reamintește că dezbaterea internă a fost determinată de numeroasele încălcări ale Acordului Politic al Coaliției, de către unii parteneri de guvernare, care au impus decizii în guvern fără consultare și fără un consens în Coaliție.
PSD a avut o conduită corectă atunci când, în pofida diferențelor doctrinare majore față de celelalte partide din Coaliție, a susținut prin vot o formulă de guvernare care să ofere României o conducere politică stabilă. Însă susținerea PSD nu poate fi acordată în orice condiții și indiferent de câte ori se încalcă Acordul Politic de către celelalte partide.
PSD a cerut și cere în continuare partenerilor să respecte interesele alegătorilor PSD care au mare pondere în structura electorală a actualei Coaliții. Ca atare, este legitim ca PSD să reacționeze atunci când măsurile Guvernului Bolojan afectează puternic cetățenii cu venituri mici și medii. Iar după perioada de austeritate severă este absolut necesar ca în viitorul buget al țării să se aloce fonduri pentru sprijinirea acestor categorii vulnerabile”, se mai arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News