PSD decide astăzi dacă îl va mai susține politic pe Ilie Bolojan.
Florin Manole, ministrul Muncii:
Pentru mine și probabil pentru Ministerul Muncii au fost cele mai grele și mai urâte luni din ultimii mulți ani pentru că Ministerul Muncii e cel de care își leagă speranțele și așteptările legitime milioane de oameni care muncesc în țara asta, milioane de pensionari care au construit țara asta, milioane de persoane cu dizabilități sau copii care așteaptă servicii publice de calitate, care așteaptă ajutor atunci când au nevoie.
![]()
Bogdan Ivan, ministrul Energiei:
E o perioadă extrem de complicată și am ajuns la conducerea Ministerului Energiei, prima dată un social-democrat după 10 ani de colegi de dreapta care, cu toată buna-intenție, sunt convins, au reușit să lase în România cel mai mare preț al energiei din întreaga Uniune Europeană. Asta e realitatea în care PSD a ajuns acolo.
După plafonări, răsplafonări, liberalizări, care nu au făcut decât ca între 2020 și 2025 prețul energiei electrice să fie de 5 ori mai mare pentru consumatorii din țara noastră, pe aceleași hidrocentrale pe care le avem încă din anii '70-'80, pe aceleași zăcăminte de gaze naturale și petrol, pe aceeași infrastructură de transport, gaze și electricitate, e normal ca oamenii să se întrebe: „Cum am ajuns aici?”.
Știm toți de băieții deștepți din energie, i-am blocat.
De ce a durat o lună de zile pentru declararea stării de criză pe care era evident că o trăim? A durat o lună de zile din clipa în care am depus acel document până a fost adoptat în Guvern.
Cred că inițiativa președintelui nostru pentru această consultare este binevenită. E un moment zero în care PSD să renască, să preia frâiele!
![]()
Florin Barbu, ministrul Agriculturii:
Mă aflu astăzi în fața dumneavoastră, după 10 luni de guvernare cu un premier PNL. Toate datele arată prăbușirea economiei naționale. Consumul s-a prăbușit, investițiile sunt înfrânate. Nu ne ferim să o spunem: Suntem deja într-o criză economică. Acest model de guvernare, bazat pe tăieri, pe austeritate, pe încrâncenare, a eșuat grav.
Eu și colegii mei miniștri am trăit din plin acest model. Am mai spus-o recent într-un interviu: Pentru mine, aceste 10 luni de guvernare au fost marcate de tălpi, blocaje și amânări. Cam tot ce am propus acestui prim-ministru, ca măsură pentru fermieri sau pentru dezvoltarea satului românesc, a fost o cursă cu obstacole și vă arăt și niște cifre.
În perioada august 2024-iunie 2025, în guvernare cu premier PSD, agricultura a beneficiat de 14 acte normative care au asigurat un sprijin de aproape 860 de milioane de euro pentru fermierii români.
În perioada iunie 2025-aprilie 2026, sub un premier PNL, s-au emis doar trei acte normative și s-a alocat un sprijin total de numai 200 de milioane de euro.
Rolul unui guvern responsabil, al unui partid care guvernează pentru oameni, este să acorde sprijin producției românești și nu pentru multinaționale.
Am creat 25 de ferme de reproducție în sectorul de porc. România a produs 25 de milioane de purcei. Producția de carne de porc și pui a crescut în 2025 și 2024. Agricultura a adus mult în cămară. dar când nu ai viziune, dărâmi pereții și vinzi cărămizile și crezi că se face lumină. Nu mă voi opri din această luptă pentru fermierii români!
![]()
Update:
„A venit momentul să facem bilanțul acestui guvern. Orice bilanț trebuie să vină la pachet cu o autoevaluare. De aceea îl invit pe vicepremierul Marian Neacșu și pe miniștri să își prezinte bilanțul”, a spus Sorin Grindeanu.
„Cred că astăzi vom face istorie. PSD a avut un rol important în ultimii 5 ani. Am avut două priorități: protejarea oamenilor și investițiile. Măsurile din ultima perioadă nu au generat rezultatele așteptate, dimpotrivă: consumul a încetinit dramatic. Eu am 4 ani și 5 luni în guvern ca secretar general și vicepremier și am participat la 313 ședințe de guvern”, a spus vicepremierul Marian Neacșu.
Știre inițială:
Evenimentul, care se numește „Momentul adevărului”, va avea loc astăzi la ora 17:00, în Parlament, unde circa 5.000 de delegați din toată țara urmează să decidă, prin vot, dacă partidul părăsește coaliția de guvernare.
Vom reveni în acest articol cu principalele declarații, în format live text și video. Rămâneți alături de noi!
Video:
Iată câteva imagini de la fața locului, realizate de Florin Răvdan, redactor-șef DC News TV.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
VEZI ȘI: Nicio miză cu schimbarea lui Ilie Bolojan. Elena Cristian descrie un scenariu dramatic
Vicepremierul Oana Gheorghiu a transmis luni că va continua, alături de prim-ministrul Ilie Bolojan, mandatul de a face curăţenie în companiile de stat, menţionând că nu va accepta în nicio clipă şantajul şi populismul PSD.
PSD vrea să scape de Ilie Bolojan pentru că 'ne vinde ţara', aşa că iniţiază o lege ca să 'apere' ei companiile de stat. Hai să vedem cine 'ne-a vândut ţara' , scrie pe Facebook Oana Gheorghiu, care vine şi cu o serie de exemple:
* Sidex Galaţi - privatizată în 2001 de prim-ministru PSD Adrian Năstase;
* Petrom - listată şi apoi privatizată (2001-2004) de prim-ministrul PSD Adrian Năstase;
* Distrigaz Sud - privatizată în 2004 de prim-ministrul PSD Adrian Năstase;
* Distrigaz Nord - privatizată în 2004 de prim-ministrul PSD Adrian Năstase;
* Nuclearelectrica - listată în 2013 de prim-ministrul PSD Victor Ponta;
* Romgaz - listată în 2013 de prim-ministrul PSD Victor Ponta;
* Electrica - listată în 2014 de prim-ministrul PSD Victor Ponta;
* Hidroelectrica - listată în 2023 de prim-ministrul PSD Marcel Ciolacu.
Potrivit Oanei Gheorghiu, astăzi, PSD vine să manipuleze cu acelaşi slogan din anii '90.
E trist că, indiferent cât a evoluat poporul român de atunci, liderii PSD preferă să rămână ancoraţi în trecut. Cele mai importante listări din România au fost făcute chiar de cei care astăzi le contestă: Nuclearelectrica (2013), Romgaz (2013), Electrica (2014), Hidroelectrica (2023). În toate aceste cazuri, statul a rămas acţionar majoritar. Companiile nu au fost 'vândute', ci au devenit mai valoroase, mai transparente şi mai bine administrate. Şi totuşi, astăzi ni se spune că listarea este periculoasă. Adevărul este simplu: România a făcut deja privatizări reale - acolo unde statul a cedat controlul, dar nu despre asta vorbim astăzi, a completat vicepremierul.
În prezent, a precizat ea, se vorbeşte despre listări minoritare (5-10%) prin care se aduce capital fără dobândă; creşte valoarea companiei; se introduc transparenţă şi disciplină; se creează oportunităţi pentru fondurile de pensii ale românilor.
Mai bine deţii 75 - 80% dintr-o companie valoroasă, decât 100% dintr-una sortită falimentului. De ce deranjează listarea? Pentru că o companie listată nu mai poate fi controlată discreţionar. Pentru că trebuie să raporteze public. Pentru că devine mult mai greu de folosit ca instrument politic. Asta este, de fapt, miza. Nu 'vânzarea ţării', ci pierderea controlului netransparent asupra unor resurse ale statului, folosite ca să alimenteze setea băieţilor deştepţi trimişi de la partid. Ipocrizia este evidentă: acelaşi instrument care ieri era 'un succes pentru România' devine astăzi 'un pericol'. Economia nu funcţionează pe bază de sloganuri. Ea funcţionează pe bază de reguli, capital şi încredere. Iar România are nevoie astăzi de companii de stat care creează valoare pentru cetăţeni, nu de companii capturate de interese politice. Voi continua, alături de prim-ministrul Ilie Bolojan, mandatul de a face curăţenie în companiile de stat şi nu voi accepta în nicio clipă şantajul şi populismul PSD, a transmis Oana Gheorghiu.
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a anunţat, luni, că a depus, în procedură de urgenţă, un proiect care prevede interzicerea vânzării activelor statului la companii strategice de interes naţional până la 31 decembrie 2027, deoarece nu ar fi un moment potrivit pentru un asemenea demers în actualul context geopolitic.
Preşedintele Nicuşor Dan apreciază că alegerile anticipate nu ar reprezenta o soluţie pentru criza politică actuală.
"Nu cred că e o soluţie, mai ales că intenţia de vot din sondaje este relativ apropiată de reprezentarea în Parlament. Nu facem decât să mai pierdem nişte luni încercând să aducem la aceeaşi masă aceleaşi persoane", a spus preşedintele, în cadrul unei conferinţe de presă.
Nicuşor Dan afirmase anterior că probabil vor exista "turbulenţe" pe scena politică în perioada următoare, însă partidele din coaliţia de guvernare au ajuns la consens privind implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi menţinerea traiectoriei financiare a ţării.
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a transmis luni dimineaţă că Uniunea Salvaţi România (USR) este pregătită şi pentru varianta alegerilor anticipate, considerând că renunţarea la reforme ar reprezenta un abandon.
"Dacă toate apelurile la raţiune sunt fără ecou, noi la USR suntem pregătiţi să mergem şi în alegeri anticipate, dar să renunţăm la lupta începută şi să lăsăm ţara pe mâinile combinaţiilor PSD style, după 10 luni când abia am început curăţenia, ar fi un abandon. E 'momentul adevărului' care poate separa lideri de interese de partid! E 'momentul adevărului' când decidem ce alegem - zborurile Nordis şi cutiile de pantofi, jocurile băieţilor deştepţi din energie, sau administraţie corectă şi cu cap? Împreună, oamenii buni pot duce România acolo unde merită să fie", a scris ministrul, luni, pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Anca Murgoci