În mai multe orașe din țară au loc proteste spontane ale angajaților de la Casele de Pensii.
Angajații de la Casele de Pensii din mai multe orașe din țară au organizat proteste spontane, joi dimineața. Aceștia sunt nemulțumiți de noua Lege a Salarizării care le taie veniturile.
![]()
Imagine de la protestul spontan organizat de angajații Casei Județene de Pensii Iași
Manifestațiile vin după ce Federaţia Naţională Solidaritatea Socială a Muncii (FNSSM), afiliată la Blocul Naţional Sindical, a lansat un avertisment dur privind viitorul veniturilor din sistem. Conform analizei sindicale, salariile din ianuarie 2027 vor scădea sub nivelul celor din iunie 2025. Măsurile de austeritate temporare riscă astfel să devină pierderi financiare permanente pentru funcţionari.
![]()
Imagine de la protestul spontan organizat de angajații Casei Județene de Pensii Argeș
Potrivit unui comunicat de presă al FNSSM, reformarea sistemului de salarizare din sectorul public este necesară, însă noua lege trebuie să fie construită pe principii reale de echitate, transparenţă şi predictibilitate, astfel încât să elimine diferenţele nejustificate dintre salariaţii care desfăşoară activităţi similare şi să garanteze menţinerea valorii reale a veniturilor în raport cu evoluţia economică.
![]()
Imagine de la protestul spontan organizat de angajații Casei Județene de Pensii Botoșani
"Nu se poate construi un sistem modern de salarizare dacă păstrăm dezechilibrele trecutului. Pentru aceeaşi muncă, aceeaşi responsabilitate şi aceeaşi pregătire profesională trebuie să existe aceeaşi recunoaştere salarială. Proiectul nu stabileşte o formulă clară şi obligatorie de determinare a valorii de referinţă utilizate la calculul salariilor din sectorul public. În lipsa unui asemenea mecanism, salariile riscă să fie erodate constant de inflaţie şi de creşterea costului vieţii", sunt de părere sindicaliştii.
![]()
Imagine de la protestul spontan organizat de angajații Casei Județene de Pensii Maramureș
Sindicaliştii solicită Guvernului şi Ministerului Muncii modificarea urgentă a proiectului legislativ. Aceştia cer introducerea unor mecanisme clare pentru protejarea drepturilor angajaţilor:
![]()
Imagine de la protestul spontan organizat de angajații Casei Județene de Pensii Sălaj
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci