Zona Vrancea a fost zguduită de un nou cutremur, duminică noaptea la orele 02,22, de data aceasta cu magnitudinea de 4,4 grade pe Richter. Seismul s-a produs la o adâncime de 106 kilometri, în apropierea localităţilor: Focșani (39 km), Covasna (42 km), Mărășești (46 km), Râmnicu Sărat (48 km), Târgu Secuiesc (52 km).
Un alt cutremur, cu magnitudinea de 3,2 grade s-a produs duminică, la ora 23.55, în zona seismică Vranccea, judeţul Buzău.
De la începutul anului, în România au avut loc 6 cutremure cu magnitudinea de peste 4 grade. Cel mai mare cutremur produs anul acesta în zona seismică Vrancea a avut 4,7 grade şi a fost înregistrat în 23 ianuarie.
La 6 octombrie 2013, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simţit şi la Bucureşti, dar şi în nordul Bulgariei şi în Republica Moldova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News