Text refuzat de Ziare.com: Demersul lui Soros, tardiv și manipulator

Într-un apel către DeCe News, Stelian Negrea, jurnalist freelancer, acuză ziare.com că i-ar fi cenzurat un editorial despre Roșia Montană. Sub titlul “George Soros a încercat o distanțare tardivă de Roșia Montană și protestele din Piața Universității”, jurnalistul spune că a primit din partea site-ului ziare.com o  precizare referitoare la faptul că "în text sunt amestecate opinia cu informația și ancheta". Totodată, Stelian Negrea este de părere că opinia exprimată în textul refuzat ar fi intrat în contradicție cu două interviuri publicate de site, respectiv cu Laszlo Tokes și Sorin Ioniță, în care aceștia veneau doar cu argumente împotriva proiectului de la Roșia Montană. DeCe News publică textul lui Stelian Negrea, refuzat de ziare.com.

"George Soros a încercat o distanțare tardivă de Roșia Montană și protestele din Piața Universității"

"Intr-un final Open Society Foundations, una din zecile de fundatii ale tycoon-ului financiar George Soros, vine si spune ca acesta atentie! „nu are nici un interes ACTUAL, financiar sau de alta natura, in proiectul minier de la Rosia Montana”. Am fost unul dintre jurnalistii, care si-a pus intrebarea – normala in opinia mea, “tendentioasa” in opinia altora – de la cine au primit finantari ONG-urile si liderii acestora care au scos si inca mai indeamna lumea sa iasa in strada impotriva proiectului de la Rosia Montana: de la filantropul sau de la finantistul si investitorul in industria mondiala a aurului inclusiv la Rosia Montana, George Soros?

De ce cred ca demersul domnului Soros este tardiv si chiar manipulator? Este prea tarziu pentru ca o astfel de comunicare trebuia facuta la momentul aparitiei primelor suspiciuni atunci cand 29 de ONG-uri grupate in jurul Fundatiei Soros au preferat sa se victimizeze si sa se vaicareasca desuet in loc sa raspunda unei acuzatii pe care atatia s-au grabit sa o arunce in derizoriu. Cand au existat acuzatii contondente la adresa mainstream media si a politicienilor ca au luat bani de la RMCG SA pentru tacere si lobby iar tu esti acuzat de un conflict de interes cu parfum de coruptie trebuie sa raspunzi pe loc ferm si raspicat nu la doua saptamani distanta intr-un comunicat dat pe seara cand agenda publica plina de alte subiecte.

Comunicatul Open Society Foundations (nu inteleg de ce comunicarea nu a fost facuta din partea Soros Fund Management LLC adica una din firmele lui George Soros care investeste pe piata mondiala a aurului) este manipulator pentru ca nu spune tot adevarul: vorbeste doar de faptul ca domnul George Soros nu are nici un interes actual, financiar sau de alta natura, in proiectul de la Rosia Montana. Comunicatul nu vorbeste nici de detinerile trecute ale lui George Soros la Rosia Montana si nici de investitiile masive ale acestuia in actiuni pe piata mondiala a aurului si a altor metale pretioase. De ce nu ne spun ca domnul George Soros este un jucator activ prin Soros Fund Management LLC pe burse in actiuni Newmont Mining Corporation simbol NEM (al doilea mare actionar al RMCG SA) unde detinea la 30.06.2013 un numar de 1,1 milioane actiuni. Adica daca domnul Soros s-a jucat pe bursa cativa ani ba chiar pana cu cateva luni inaintea protestelor din Piata Universitatii cu actiuni de la o companie care e actionar la RMCG insemna ca brusc conflictul de interese cu parfum de coruptie al ONG-urilor dispare? Din pacate nici in trecut si nici acum pe site-ul Fundatiei Soros, care este unul dintre sustinatorii declarati ai Asociatiei Alburnus Maior, cea care lanseaza in fiecare duminica apelul pentru a iesi in strada sub stindardul Salvati Rosia Montana, nu ni se face macar un rezumat al tuturor actiunilor cumparate de-a lungul anilor de domnul George Soros fie la companii cu implicare directa in exploatarea de la Rosia Montana fie in alte zeci de companii din industria aurului si din cea a diferitelor metale pretioase. Asa ar fi stiut si protestatarii din Piata Universitatii ca pe langa actiuni la Newmont Mining Corporation, Soros Fund Management LLC a detinut in ultimul an sau inca mai detine 1,9 milioane actiuni la Barick Gold Corporation simbol ABX, 395.000 actiuni la Goldcorp INC simbol GG, 2,56 milioane actiuni la Cameco Corp simbol CCJ, 1,66 milioane actiuni la Tasman Metals Ltd simbol TAS, 3,4 milioane actiuni la Turquoise Hill Resources Ltd simbol TRQ. Acestea sunt detinerile de mica amploare ale domnului George Soros doar prin intermediul respectivului vehicul investitional dar domnia sa detine un imperiu financiar impresionant. Pe langa faptul ca Newmont Mining Corporation detine actiuni la compania care doreste sa exploateze aurul de la Rosia Montana, toate celelalte companii activeaza pe piata mondiala a aurului si a metalelor.

 Doar daca ar fi facut acest demers de onestitate deplina, Open Society Foundations ar fi putut sa vina sa spuna asa cum o face in comunicatul de ieri ca „recentele speculatiidin Romania despre o legatura intre proiectul minier de la Rosia Montana si George Soros sunt nefondate si incorecte”.

 Pozitia mea fata de proiectul de la Rosia Montana mi-am facut-o publica pe site-ul ActiveWatch singurul ONG, care pana la comunicatul Open Society Foundations, a incercat intr-un fel sa-si clarifice relatia vizavi de finantarile primite de la George Soros: e toxic si totusi curios lucru are un sprijin al Departamentului Comertului al Guvernului SUA. Obtinut, cel mai probabil, prin lobby. Dar o fi fost cu mita cum se suspecteaza ca ar fi facut-o la noi?

 Oricum ar fi eu nu vreau sa particip la o lupta intre giganti care, uneori, au prostul obicei sa foloseasca in lupta fara lor fara scrupule niste ONG-uri pe post de manusi".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel