Stare de alertă la crematoriul unde va fi incinerat Sergiu Nicolaescu. Presa are interdicție totală

crematoriu dc anglia

La singurul crematoriu din București, cel din Vitan Bârzești, e tensiune mare cu o zi înainte de incinerarea regizorului Sergiu Nicolaescu. Portarii, unii mai vigilenți decât alții, păzesc fiecare intrare și aproape toate etajele. Presa nu are voie să intre, mai ales la subsol, unde e camera de incinerare. Fiecare tentativă de a pătrunde în încăperea unde se ard corpurile e taxată de paznicii ce ”te saltă imediat”, după cum mă avertiza o doamnă de la administrație. Oamenii care se ocupă de pază tac mâlc, și spun că strictețea ce plutește deasupra locului astăzi nu are un motiv anume.

[caption id="attachment_267775" align="alignnone" width="640"] Foto: b365.ro[/caption]

După ce mă învârt puțin în curtea Institutului Național de Medicină Legală ”Mina Minovici”, găsesc o intrare lăturalnică în crematoriu, undeva în spatele clădirii institutului. La intrare, o gheretă îngustă găzduiește un portar puțin distras, ce-și ia ochii de la ușă. Profitând de neatenția lui, mă strecor ușor și pătrund pe un hol scurt, care se termină cu o ușă, al cărei afiș spune: ”acces interzis”. În stânga ușii se prelinge un rând de scări, ce duce la subsolul de unde de aude un zgomot continuu, ca de motor înfundat. Cobor într-o cameră întunecoasă, care, după cum îmi dau seama, e partea din spate a încăperii unde se fac incinerările. Fac două poze grăbite cu telefonul mobil și părăsesc camera obscură.

La două etaje distanță mă oprește un paznic rotofei, cu o căciulă pe vârful capului și o mustață subțire ce îi acoperă buza superioară. Îi spun că vreau să incinerez o rudă și am nevoie de unele detalii. ”Unde-i mortul”, mi-o retează el.  Răspund că nu l-am adus pentru că am nevoie de informații procedurale mai întâi. Mă conduce în biroul unei doamne blonde, care se oferă amabil să-mi răspundă la întrebări. Îmi aduce la cunoștință că am nevoie de cinci acte: certificat de deces, adeverință de înhumare, certificat de îmbălsămare, copie după buletinul solicitantului și autorizație de transport, dacă nu este din București. Dezvălui că ruda mea era un bun creștin și mi-ar plăcea prezența unui preot. ”Nu există preoți ”răspopiți” la noi. Familia care vrea, să-și aducă propriul preot”, îmi răspunde dânsa. La cererea mea, mă informează că nu am voie la subsol, că e interzisă intrarea. După o rafală de întrebări, se simte datoare să mă chestioneze ”Sunteți de la poliție, mascați sau presă?” Plec capul, mulțumesc respectuos și părăsesc biroul, de unde mă ia în primire același paznic. După câțiva pași mă preia un alt paznic, o doamnă cu un zâmbet permanent pe față. ”Nu puteți coborî. N-am voie să vă spun nimic”.

Pază strictă, ”ca de obicei”

Ajuns în curtea institutului, după câteva minute de tăgadă, decid să mă întorc în clădire, cu gândul că voi reuși să intru iar la subsol. Surpriză! Când dau să intru, portarul amorțit țâșnește din gheretă: ”Domle, ce doriți? Nu puteți intra. Mi-ați făcut destule probleme. Adineauri a ieșit directoarea și mi-a spus să nu mai intre nimeni.” Aparent resemnat, dau ocol clădirii și încerc să intru prin față, unde, de la poarta principală, un paznic mai puțin amorțit tresare. ”Unde mergeți?” Îi spun că vreau să vorbesc cu cineva de la administrație și îmi permit neobrăzarea de a mă arata mirat de strictețea persoanelor din jurul clădirii. ”Nu știu nimic”, zice într-o doară, în timp ce mă conduce în clădire. Nu-mi e greu să remarc cum după prima mea incursiune în clădire, mai puțin convențională, paznicii au primit noii directive de la conducere. În primul birou pe care îl găsesc dau de doi funcționari, și, spre surpriza mea, dar mai mult a dânsei, o regăsesc pe doamna blondă de la etaj.

Presa și ”mirosul ei”

Mă scuz explicând că am uitat să întreb de prețuri. Îmi zâmbește șiret și mă însoțește pe un hol, unde analizez lista cu prețuri lipită pe un perete: 635, 62 lei incinerarea, 17,99 lei încărcatul și descărcatul corpului, 60,84 lei depunerea la capelă și un preț adițional pentru frigider, sumă ce fluctuează în funcție de câte zile e păstrat trupul înainte de ardere. La un moment dat mă uit împrejur și observ că sunt flancat de paznicul de la intrarea din față, dar și de mustăciosul rotofei de la etaj. ”Incinerarea se face cu sicriu, dar și fără. Aceeși procedură e și la copii. Aici vin oameni de toate religiile, inclusiv creștin-ortodocși”, mă lămurește dânsa. Îi cer timid să arunc un ochi la subsol, dar primesc un avertisment. ”Nu puteți intra acolo. Stați liniștit. V-au mirosit toți că sunteți de la presă. Să nu vă prind mâine pe aici”, îmi spune, convinsă că vizita mea neanunțată are legătură directă cu incinerarea maestrului Sergiu Nicolaescu, ce va avea loc a doua zi. Infirm, după care îmi iau la revedere. Portarul de la etaj îmi arată drumul spre ieșire și-mi spune. ”Când veți ajunge acasă vă veți găsi ruda moartă” ”De ce?”, întreb eu puțin consternat. ”Pentru că ați mințit. Sunteți băiat tânăr, păcat de dumneavoastră”, proclamă el final.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy