Persoana de la care fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, ar fi cerut un milion de euro pentru a interveni în favoarea acesteia la judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție este afaceristul Sorin Ovidiu Vîntu, au declarat pentru HotNews și Realitatea Tv surse apropiate cauzei.
Rudel Obreja este urmărit penal pentru trafic de influență. Obreja i-ar fi cerut un milion de euro unei persoane judecate, pretinzând că va interveni pe lângă judecătorii ÎCCJ pentru ca aceștia să dea un verdict favorabil denunțătorului, spun procurorii DNA.
Hotărârea respectivă avea în vedere judecarea recursului declarat de denunţător, în calitate de inculpat în respectiva cauză penală, împotriva unei soluţii de condamnare la pedeapsa închisorii, precizează DNA.
Anchetatorii mai spun că Obreja a pretins 200.000 de euro înainte de pronunțarea sentinței, și restul de 800.000 de euro după obținerea soluției favorabile.
Afaceristul Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat, vineri, prin decizie definitivă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat că l-a favorizat pe Nicolae Popa, fostul șef al Fondului Național de Investiții (FNI). Vîntu s-a apărat spunând că este victima unui dosar politic.
Pe 2 octombrie 2012, Vîntu fusese condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru favorizarea infractorului, după ce l-a ajutat pe Nicolae Popa cu mai multe tranșe de bani. Fostul șef al FNI a folosit ajutorul financiar de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru a se ascunde de autoritățile care încercau să pună în aplicare un mandat de arestare european pe numele lui Popa, condamnat definitv la 15 ani de închisoare cu executare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News