Scandal sexual în lumea modei, cu întindere în politică, afaceri şi lumea interlopă

prostitutie
prostitutie

Procurorii DIICOT cercetează un dosar de prostituţie în care apar nume sonore din lumea politică, oameni de afaceri, artişti, personaje din zona interlopă. Sub paravanul unor agenţii de fotomodele, patru bărbaţi - Ion Valeriu Tămârjan, Relu Cornel Costan, Radu Ştefan Nicola şi Alexandru Gabriel - ar fi pus bazele unei reţele de prostituţie de lux în care 80 de fete erau forţate să îşi vândă trupul în România, Italia şi Austria.

Potrivit procurorilor DIICOT Ialomiţa, totul ar fi început în noiembrie 2006, când Relu Cornel Costan, patronul Diva Models, însoţit de trei tinere modele, una minoră, s-ar fi întâlnit cu reprezentanţii unui club din Viena, Babylon.

Relu Costan le convinsese pe cele trei modele din agenţie să participe la o şedinţă foto în Germania şi le transporta cu autoturismul său în acea ţară, când s-au întâlnit în Viena cu un reprezentant local al Fashion TV, un anume Max Posch. Costan a aflat de la Max despre clubul Babylon din Viena - un bordel de lux în care tarifele practicate erau avantajoase.

Cele trei tinere au lucrat în clubul Babylon aproximativ o săptămână, timp în care Costan le-a pretins un sfert din câştigurile lor totale, ba chiar a început să le supravegheze pentru a se convinge că nu-l minţeau cu privire la câştigurile lor zilnice. Le-a pretins atunci şi o sumă de 1.000 euro, plata transportului din România în Austria/Germania.

În perioada în care a stat în clubul Babylon din Viena, inculpatul s-a înţeles cu Bretterklieber Peter, unul dintre reprezentanţii clubului, ca acesta să participe în România la o preselecţie de modele pentru o reclamă video de promovare a clubului ce urma a fi difuzată pe mai multe posturi de televiziune, îndeosebi pe Fashion TV. Preselecţia a avut loc în Constanţa în a doua jumătate a lunii noiembrie, iar modelele alese au participat la filmarea videoclipului la începutul lunii decembrie 2006, în Viena, într-un muzeu din oraş, în timp ce au fost cazate efectiv în Clubul Babylon.

Deşi li s-a promis o sumă de 1000 de euro pentru participarea la realizarea reclamei, în afara comisionului de 200 de euro pe care trebuia să-l perceapă agenţia Diva Models, inculpatul nu le-a dat celor zece participante decât sume cuprinse între 300 şi 400 de euro, motivând, neadevărat, că diferenţa de bani acoperea cheltuielile cu transportul şi cazarea lor acolo în Austria, cheltuieli care în realitate au fost suportate de beneficiar.

Până în anul 2009, când au intervenit procurorii DIICOT Ialomiţa, reţeaua de prostituţie de lux ajunsese deja la peste 80 de fete. Deputaţii Reobert Negoiţă sau Nicu Băniciuiu, artistul Adrian Enache, inrerlopul Beinur Nureidin sau directorul TVR 2, Răzvan Nicolescu, sunt numai câteva dintre numele care figurează că ar fi fost clienţi ai reţelei de prostituţie de lux.

Citeşte şi:

Radu Mazăre: Sunt gagicar, dar nu am plătit niciodată pentru sex. Sunt ca Berlusconi

Robert Negoiţă neagă implicarea sa într-un dosar de trafic de persoane

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel