România discută în ianuarie recuperarea creanţelor KazMunaiGaz. De ce se împotriveşte Dinu Patriciu

basescu-patriciu-copy
basescu-patriciu-copy

Reprezentanţii KazMunaiGaz vor veni în ianuarie la Bucureşti pentru a discuta cu autorităţile române recuperarea creanţei Rompetrol, în valoare de peste 500 de milioane de euro.

„Luăm notă că Rompetrolul angajează 20.000 de români, că are o contribuţie importantă la bugetul de stat, deci nu ne vom repezi în el «hai să-l închidem, să-i luăm aseturile, să le vindem, să-i confiscăm trenurile cu benzină", a spus, marţi, Traian Băsescu într-o conferinţă de presă. El a mai spus că preşedintele Kazahstanului i-a transmis, în cadrul întâlnirii bilaterale de la Astana, că problema se va rezolva.

Şeful statului a declarat, la începutul lunii, că Dinu Patriciu încearcă să deprecieze acţiunile companiei. „Nu-mi datorează nimic (Patriciu, n.r.). Să vină avocaţii. Aici discutăm de 580 de milioane de dolari pe care statul român trebuia să îi încaseze şi nu discutăm de valoarea acţiunilor. Cei 580 de milioane de dolari pot fi plătiţi şi în acţiuni, dacă aşa hotărâm, dar trebuie să acopere valoarea de 580 de milioane de dolari la data returnării“, a spus Băsescu.

Ce legătură are Patriciu cu datoria KazMunaiGaz

Patriciu s-a implicat în campania mediatică dusă în jurul datoriei Rompetrol, deşi nu ar trebui să-i mai pese, odată ce a vândut compania. O ipoteză care ar explica interesul lui Patriciu arată şi miza enormă a disputei legate de transformarea datoriilor Rompetrol în acţiuni. Unii dintre consultanţii în tranzacţii de active cu care am discutat spun că vânzarea Rompetrol către kazahi ar fi presupus fie eliberarea firmei de datorii, fie constituirea unui cont escrow, din care să fie plătită creanţa, dacă statul nu dorea conversia în acţiuni. Dacă statul român accepta conversia, devenind acţionar minoritar, banii s-ar fi întors la Patriciu. Lichidităţi de ordinul sutelor de milioane de euro, în actuala criză economică, ar fi modificat nu doar piaţa imobiliară sau cea de retail, de pildă, ci şi balanţa puterii de la Bucureşti. PDL va încerca, prin instituţiile statului, pe care le controlează, să oprească preschimbarea creanţelor în acţiuni. De asemenea, ipoteza contului pentru despăgubirea kazahilor explică şi de ce nu poate accepta PDL pierderea pârghiilor prin care se blochează o astfel de tranzacţie. Patriciu este principalul oponent al PDL în interiorul PNL şi cel mai important actor economic, dar şi pe piaţa media, din arcul Opoziţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel