Românca omorâtă de presă în Italia trăiește. Vezi aici povestea tinerei

carabinieri-ansa
carabinieri-ansa

În ajunul Crăciunului de anul trecut, o știre venită de la agenția ANSA și preluată de mai toate ziarele din România, relata o crimă oribilă care s-ar fi petrecut în Francavilla del Mare-Italia, victimă fiind Mănăstireanu Elena Iulia, o româncă de 20 de ani. Iată că, la două luni de la evenimentul relatat, românca ucisă în Italia revine cu o precizare în care se specifică că este vie, sănătoasă, iar evenimentul relatat de către presă nu este altceva decât o dezinformare, în goana după senzațional.

Dar iată ce ne relatează Mănăstireanu Elena Iulia, presupusa victimă a adolescentului Luca D'Alessandro, originar din Chieti.

"În data de 24 decembrie am fost contactată telefonic de o bună prietenă, ce susţinea că mi-a vazut poza la televizor în cadrul ştirilor Focus- Prima Tv , poza asociată unui caz de omucidere, caz despre o tânără româncă în vârstă de 20 de ani stabilită în Francavilla del Mare-Italia, ucisă de către un cetaţean italian.

Ulterior, în data de 26 decembrie am reuşit să văd şi să rămân de-a dreptul stupefiată la vederea reportajului respectiv (reportaj video în care apărea poza personală), cu titlul: ,, Româncă ucisă in Italia’’ , reportaj prezentat de reporterul Laurenţiu Popa .

Am mai căutat pe motorul GOOGLE ,, româncă ucisă în Italia ‘’ şi am constat cu stupoare, faptul că această ştire total nedevărată şi neverificată luase amploare.

Exista posibilitatea să fie vorba de o coincidenţă de nume, pe victima se presupune că o chemă Mănăstireanu Silvia Elena iar pe sumbsemnata Mănăstireanu Elena Iulia;

Mentionez ca pozele îmi aparţin în totalitate, ele cel mai probabil fiind preluate de pe sit-eul de socializare Facebook. Detin toate publicaţiile unde au aparut pozele personale atât din România cât şi din Italia (video şi poze ( printscreen)

Prezentarea în media scrisă şi video a fotografiilor care înfăţişau persoana mea oferindui-se de către jurnalişti o altă identitate, mi-au creeat grave prejudicii morale şi de imagine cu adânci repercursiuni asupra persoanei mele dar şi a familiei, afectându-mi şi relaţiile de comunicare în societate", relatează Mănăstireanu Elena Iulia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel