Restaurare cu scandal: Poarta Sărutului a lui Brâncuși s-a îngălbenit

poarta-sarutului
poarta-sarutului

Lucrările de recepționare a restaurării operei lui Constantin Brâncuși, "Poarta Sărutului", au fost întrerupte, joi, în urma neînțelegerilor care au apărut între comisia tehnică și proiectantul Dorin Dănilă, care acuză că, în urma spălării fără aviz a monumentului, acesta s-a îngălbenit.

Potrivit obiectiv.info, comisia tehnică desemnată pentru restaurarea operei brâncușiene "Poarta Sărutului", formată din reprezentanţi ai Institutului Naţional al Patrimoniului (INP), ai firmei care a executat lucrările şi ai Monumentelor Istorice, au plecat, joi, de la Centrul "Constantin Brâncuși", unde se întâlniseră cu proiectantul lucrărilor de restaurare Dorin Dănilă. Acesta acuză că nu a fost informat despre faptul că au început lucrările, deşi el trebuia să fie prezent la aceste lucrări, care includeau înlocuirea tablei de plumb existente, aplicarea unei izolaţii bituminoase, curăţarea pietrei, biocidare şi hidrofugare și pentru care INP a alocat aproximativ 370.000 de lei

“Domnii din comisie, în loc să-mi dea documentele, au întins-o, iar acum eu nu mai pot să aflu nimic. Sunt proiectantul acestei lucrări, dar nu am fost chemat niciodată. Habar nu am avut că s-a ţinut licitaţia. Dumnealor nu au mai prezentat ce trebuia să prezinte şi mă forţează pe mine, mă presează, să semnez, dar fără să văd dacă e totul în regulă. Eu nu am semnat nimic. Dacă aflam şi au spus că s-a deschis lucrare acum o lună, dacă se punea afişul conform legii, trebuia să se pună un panou, de ce nu l-au pus? De ce s-a stat în asemenea situaţie? Sunt şi proiectantul “Coloanei fără Sfârşit”, sunt probleme şi acolo, din 2011 s-a depus un proiect, aştept finanţarea, sunt jocuri de culise”, a declarat Dorin Dănilă, nemulțumit și de faptul că "niște arhitecți băgăcioși" s-au ocupat de restaurarea monumentului, deși "în această lucrare trebuia să fie doar specialişti în Domeniul 9", atestați pentru restaurarea de piatră.

Spălarea Porții Sărutului, o aberație

Mai mult, Dorin Dănilă acuză acum că a fost alterată culoarea operei brâncușiene, "Poarta Sărutului" fiind acum îngălbenită, din cauza spălării cu pompa de presiune. “Se lucrează pe ascuns, nici nu ştii ce se face. Spălarea Porţii este o aberaţie, ceva inadmisibil, tot fierul din poartă a ieşit la suprafaţă. S-a făcut fără aviz, cine lucrează fără aviz e pasibil penal. Nu există niciun proiect care să spună că acest monument se poate spăla cu pompa de presiune. Acum Poarta este galbenă, din cauza spălării cu apă, sărurile de fier au ieşit la suprafaţă, sunt fâşii galbene. Poarta a devenit galbenă. Nu am păţit niciunde cum am păţit aici, am lucrat cu somităţi şi în mii de locuri”, a afirmat proiectantul, care a precizat că nu va semna recepția lucrării.

Ce spune directorul Centrului “Constantin Brâncuşi”

Adina Andriţoiu, directorul Centrului "Constantin Brâncuși" nu a dorit să comenteze scandalul: “Nu a fost lăsată comisia să îşi facă treaba. Este o chestiune între INP şi executant, adică Grup Corint. Ce s-a întâmplat între comisie şi proiectant este o chestiune asupra căreia nu pot să comentez. Dacă sunt neclarităţi cu privire la spălarea Porţii, acest răspuns poate fi dat doar de cei de la INP, detaliile se cer de la specialişti. Noi doar am gestionat o problemă administrativă”, a declarat Adina Andriţoiu.

"Poarta Sărutului" face parte, alături de Coloana infinitului, Aleea scaunelor şi Masa tăcerii, din Ansamblul Monumental Calea Eroilor, de la cărei inaugurare se împlinesc 75 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel