Patriarhia Română precizează, în cadrul unui comunicat de presă transmis, luni, redacției DeCe News, motivele pentru care inițiativa legislativă a deputatului Remus Cernea, privind retragerea finanțării cultelor de la bugetul de stat, este "irealistă și inadecvată pentru contextul românesc actual". De asemenea, Patriarhia Română atrage atenția că există riscul generării unei "crize în relația stat-culte religioase".
"Sprijinul de la bugetul de stat pentru culte este consecința confiscării proprietăților bisericești", precizează Patriarhia Română, în replică la inițiativa deputatului Remus Cernea ca Biserica să fie mai puțin susținută financiar de statul român.
În argumentarea poziției sale față de un astfel de proiect, Biserica amintește că "Sprijinul pentru culte de la bugetul public este o consecinţă a secularizării de către stat a averilor bisericeşti în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza din anul 1863", iar "O eventuală încetare a sprijinului statului faţă de Biserica Ortodoxă Română şi alte culte ar trebui să fie urmată, în mod firesc, de o restituire a tuturor averilor bisericeşti confiscate, care, însă, între timp au fost folosite pentru împroprietărirea succesivă a populaţiei sărace. În plus, banul public oferit cultelor provine de la contribuabili care sunt în majoritate creştini ortodocşi".
De asemenea, Patriarhia Română precizează că "Sprijinul de la bugetul de stat pentru culte nu se face din milă, ci reprezintă o recunoaştere a contribuţiei cultelor la viaţa societăţii româneşti" și "asigură doar în parte cheltuielile pentru salarizarea personalului clerical şi neclerical al cultelor religioase".
"Statul român nu finanţează opera social-filantropică şi cultural-educaţională pe care Biserica Ortodoxă Română o desfăşoară în beneficiul unor categorii defavorizate din societate", informează sursa citată, adăugând și că "sumele primite de la stat sunt relativ mici, întrucât reprezintă doar 0,2% din bugetul de stat".
Sesizând că "în majoritatea statelor europene, cultele religioase beneficiază de sprijin financiar de la bugetul de stat, precum şi de diferite scutiri fiscale cu scopul sprijinirii activităţii acestora în ţările respective", Patriarhia Română notează că "în concluzie, iniţiativa legislativă a Domnului Remus Cernea este irealistă şi inadecvată pentru contextul românesc actual. Ea nu rezolvă criza economică actuală, ci, dimpotrivă, ar putea crea şi o criză în relaţia stat-culte religioase", conchide documentul citat.
Citește aici comunicatul integral
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News