Religia, motiv pentru a ucide. Vezi cazuri șocante

Crima comisă în această dimineață în biserica ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Focșani, asupra preotului Tudor Marin, nu este un caz unic de agresiune împotriva unor slujitori ai credinței sau înfăptuită în numele religiei.

În România, cazul mamei de la Brașov, Monica Iudeanu, care și-a ucis bebelușul în vârstă de numai șase luni, în luna februarie, a șocat opinia publică.  Ea și-a motivat gestul invocând versete biblice și explicând că a auzit voci care îi spuneau să omoare copilul, întrucât nu era un copil obişnuit, ci "un fel de creaţie făcută din vrăji". Pentru mama de la Brașov, uciderea micuțului nu era o crimă, ci o jertfă adusă lui Dumnezeu. Ulterior, în urma expertizei psihiatrice, specialiştii de la Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici" din Bucureşti au stabilit că Monica Iudeanu (27 de ani) nu a avut discernământ atunci când şi-a ucis cu satârul bebeluşul de doar 6 luni.

Un alt caz a surescitat presa internațională, după ce, la sfârșitul lunii martie a acestui an, poliția mexicană a arestat opt persoane care ar fi implicate în uciderea a doi băieţi, în vârstă de zece ani, şi a unei femei, în vârstă de 55 de ani. Se pare că toți cei trei au fost uciși în numele religiei, mai exact al unui cult care preaslăveşte Sfânta Moarte. Cele trei crime nu au fost săvârșite în același timp, una având loc la începutul lunii martie 2012, în timp ce celelalte două victime au fost ucise în 2009, respectiv în 2010..

Unul dintre reprezentanţii oamenilor legii a declarat că sângele celor trei persoane ucise a fost găsit pe mai multe obiecte din jurul unui altar unde se afla simbolul acestui cult: un schelet îmbrăcat în haine albe, care ţine în mână o coasă. Acest simbol o reprezintă pe Sfânta Moarte, care are tot mai mulţi adepţi în rândul populaţiei din Mexic, potrivit autorităţilor mexicane.

Însă, cea mai mediatizată și blamată crimă din ultima perioadă comisă împotriva unui reprezentat al credinței, rămâne cazul uciderii fratelui Roger, liderul spiritual al comunităţii ecumenice de la Taizé, Franţa, ucis în decembrie 2007, de către ieșeanca în vârstă de 35 de ani, Luminița Solcan. Supusă la trei expertize psihiatrice, două dintre acestea au demonstrat că românca asasină nu avea discernământ în momentul în care a săvârşit fapta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel