Publicarea rezultatelor oficiale de la Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor 2011 a redeschis problema invocată în preajma fiecărui tur electoral: care este cu adevărat populația României, în special cea cu drept de vot? O analiză prezentată pe site-ul
Pe lângă fenomenele consemnate oficial: nașterile, morțile, imigrările și emigrările, România se confruntă cu următoarea problemă: cei care pleacă din țară fără să declare acest lucru, în special după deschiderea granițelor, ca urmare a intrării României în Uniunea Europeană, în 2007.
Diferența dintre declarațiile de vot și comportamentul de vot Atunci când se fac estimările intenției de vot pe baza unor serii de mǎsurǎtori probabilistice, pe bazǎ de eșantion, sociologii pot cădea în două capcane: folosirea unor baze diferite de comparație și ignorarea emigranților informali, cei care nu sunt cuprinși în statisticile oficiale românești. Pentru a confirma cifra de trei milioane de români plecați în străinătate, necontabilizați în statisticile oficiale, este prezentată o analizǎ comparativǎ a acestui efect de migrație, pe baza a douǎ surse independente: sondaje de opinie CCSB și datele oficiale puse la dispoziție de institutele statistice naționale din Italia și Spania. Este vorba despre plecǎrile necontabilizate din țarǎ, cele care, îndeosebi dupǎ 2002, dar mai ales dupǎ 2007, odatǎ cu deschiderea granițelor cǎtre UE și cu relaxarea libertǎții de mișcare intracomunitarǎ, nu mai sunt surprinse în calculele oficiale ce țin contabilitatea numǎrului oficial de români. Emigrația informală, principala problemă Statisticile oficiale nu țin cont de emigrația informalǎ recentǎ. Acest fapt poate fi observat din constanța cu care Birourile Electorale Centrale includ în corpul electoral toți cetǎțenii cu CNP, baza de calcul a BEC, atunci când genereazǎ rezultatele oficiale fiind populația cu drept de vot, în mod constant situatǎ în jurul a 18 milioane de cetǎțeni, indiferent dacǎ au domiciliul stabil sau nu în România. Conteazǎ doar dacǎ au cetǎțenie românǎ. În schimb, cei care realizeazǎ sondaje nu își propun și nici nu pot intervieva decât respondenții din România. În consecințǎ, baza de analizǎ, atunci când se calculeazǎ și raporteazǎ acele procente din “total populație”, este de fapt una incompletǎ, un “total populație” minus emigranții. Adicǎ 18 milioane minus ceva. Dar întrebarea este cât înseamnă acest "minus". Problema o reprezintǎ emigranții informali, cei care nu sunt cuprinși în statisticile oficiale. Ei dispar pur și simplu de pe radarul statului român: din acte rezultǎ cǎ domiciliazǎ în Pitești sau Galați, însǎ ei sunt plecați de mult timp în Castillion sau în Torino. Aceastǎ modificare de domiciliu evident cǎ atrage și modificǎri de comportament, în special comportamentul electoral. Știm cǎ nu sunt în țarǎ. Dar doar informal, ori de manierǎ indirectǎ, nu și scriptic, oficial. Este foarte probabil ca aceștia sǎ nu vinǎ la vot, datoritǎ experienței procentelor foarte scǎzute de participare la vot în strǎinǎtate la ultimile alegeri. Cu siguranțǎ nu-i gǎsim la domiciliu pentru a fi incluși în universul de analizǎ, în universul cercetǎrii. Însǎ ei sunt încǎ formal cuprinși în statisticile oficiale, în consecințǎ toate informațiile statistice oficiale socio-demografice pe baza cǎrora se construiesc mai întâi eșantioanele, apoi se valideazǎ în analiza statisticǎ, îi iau în calcul. Soluții pentru corectarea acestor discordanțe Cum poate fi estimată emigrația necontabilizată: - prin consultarea datelor oficiale dinspre țǎrile de destinație; - prin cifre oferite de cǎtre institutele statistice din principalele țǎri de destinație ale emigrației românești, țǎrile unde există cele mai mari comunitǎți de români plecați recent la muncǎ: Italia și Spania; - pe baza informațiilor disponibile public; -de la instituțiile statistice internaționale care se ocupǎ cu fenomentul migrației; - din alte surse publice, academice, ori mass media. Următoarele tabele arată amploarea fenomenului migrației informale, fenomen nesurprins în datele oficiale ale instituțiilor românești. De asemenea, prezintă estimarea evoluției emigrației totale românești. Începând cu anii 1990, numǎrul de români emigrați crește, de la o valoare cvasi-rezidualǎ de câteva zeci de mii de persoane (27 de mii - în 1996, 49 de mii - în 1997, 53 de mii - în 1998), la un volum de 3 – 3,5 milioane de persoane, comparabil cu al unor țǎri precum Lituania, Uruguay, Armenia, Mongolia sau Rep. Moldova. Din România identificǎm o sub-țarǎ emigratǎ, cu aproximativ 3 milioane de suflete, preponderent de vârstǎ activǎ (90% între 18 și 59 de ani, conform acelorași sondaje CCSB). În ultimii 10 ani de zile, acești români au plecat peste hotare, din considerente preponderent economice (spre deosebire de valurile anterioare de migrație din perioada comunistǎ sau de la începutul anilor 90, cu motivații preponderent ideologice/politice). Cele trei momente semnificative în ceea ce privește emigrația recentă sunt: eliminarea vizelor Schengen în 2002, intrarea României în UE, în 2007, și efectul crizei economice asupra comunitǎții de români emigrați în țǎrile occidentale. Pe tot parcursul crizei economice globale, fie cǎ o socotim din 2008 încoace, cum și-a fǎcut ea efectul în țǎrile occidentale, fie din 2009 sau 2010 încoace, fluxul migratoriu este în continuare negativ pentru România și pozitiv pentru țǎrile de destinație.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
