Război la IICCMER, pornit de șase angajați. Ce spune conducerea

Angajați ai Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) au redactat o scrisoare deschisă conducerii instituției, prin care solicită demisia președintelui Executiv Andrei Muraru. În replică, Institutul precizează că activitatea angajaților a început să fie coordonată mai atent, iar semnatarii scrisorii refuză să îndeplinească dispozițiile superiorilor și aduc ”atingeri grave” activității institutului.

Șase angajați ai IICCMER au semnat o scrisoare-protest prin care își arată nemulțumirea față de actuala conducere a institutului. Ei spun că instituția a fost transformată într-un ”fief personal”, remarcându-se și lipsa unei strategii instituționale.

Conducerea din prezent a Institutului precizează că, spre deosebire de perioada din timpul fostei conduceri, salariații au trasate sarcini clare, pentru eficientizarea IICCMER și cheltuirea corectă a fondurilor publice alocate. Ea mai subliniază că angajații răzvrătiți nu sunt persecutați, așa cum pretind, ci doar li se cere să-și îndeplinească atribuțiile pentru care sunt plătiți.

”Toate aceste măsuri absolut legale și oportune de organizare a activității IICCMER au provocat revolta unora dintre angajați, în speță a semnatarilor scrisorii deschise, mai exact 6 angajați, care nu fac decât să critice toate ordinele/măsurile/dispozițiile conducerii, fără a avea însă argumente pertinente.

La adăpostul ideii că noua conducere îi persecută, acești câțiva angajați refuză expres să îndeplinească dispozițiile superiorilor și aduc atingeri grave activității Institutului”, se arată în replica actualei conduceri a IICCMER.

Citiți AICI dreptul la replică integral al conducerii IICCMER.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel