Raportul accidentului aviatic adus la cunoștința premierului și ulterior presei, arată un fapt de neimaginat: echipamentele de localizare pentru situaţii de urgenţă (ELT) nu au funcţionat pe frecvenţa prevăzută de Regulament, ci pe o alta, care nu permitea localizarea, iar Centrul de căutare Satelitară de la Moscova nu a comunicat niciun răspuns.
În raport este amintit regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de producerea unui accident de aviaţie civilă, aprobat prin HG NR. 741/2008, conform căruia alarmarea în caz de accident aviatic se face de către ROMATSA şi/sau de către Sistemul naţional pentru apeluri de urgenţă - 112.
"Art.16 din acelaşi Regulament specifică faptul că, în baza alarmei primite, Centrul de coordonare - ROMATSA determină zona de căutare a aeronavei dispărute şi declanşează operaţiunile de căutare prin unităţile operative de căutare în a căror zonă de responsabilitate se presupune că ar fi avut loc accidentul (respectiv Unităţi operative ale Ministerului Afacerilor Interne şi unităţi operative ale Ministerului Apărării Naţionale)", arată documentul, potrivit Mediafax.
"În acest caz însă, echipamentele de locaţie pentru situaţii de urgenţă (ELT) ale aeronavei nu au funcţionat pe frecvenţa de 406 MHz, prevăzută de Regulament, ci numai pe cea de 121,5 MHz, care nu era aptă să permită localizarea. Au existat informaţii de la aeronave în zbor despre emisia staţiei ELT a aeronavei BN2 prăbuşite, dar nu a exista o informare de la Centrul COSPAS - SARSAT (Centrul de Căutare-Salvare Satelitară), prin Centrul de la Moscova (MCC). Fiind ulterior contactat, de către ROMATSA, (telefonic şi prin e-mail) Centrul de la Moscova nu a comunicat nici un răspuns", susţin autorii raportului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu