O aeronavă militară pusă la dispoziţie de MApN este pregătită să plece în Muntenegru, pentru a evalua situaţia în care se află turiştii români răniţi în accidentul de autocar care a avut loc ieri după-amiază şi pentru aduce în ţară trupurile celor 16 oameni care şi-au pierdut viaţa în această tragedie. La bordul avionului tip Spartan se va afla şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.
Secretarul de stat Raed Arafat a spus că se va încerca aducerea în ţară a cadavrelor celor 16 români care şi-au perdut viaţa în accident, urmând ca pentru răniţi să vină un alt avion, special echipat. „Mergem în evaluare, să vedem starea răniţilor şi să aducem decedaţii. În funcţie de evalure, penbtru transportul răniţilor va veni, probabil luni, un alt avion complet pregătit de la SMURD”, a declarat Raed Arafat. Acesta a mai spus că ştie de la un medic al spitalului din Podgorica că numărul decedaților este de 17, iar dintre răniţi opt se află la terapie intensivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News