Radu Vasile, adevărata cauză a morții

radu-vasile
radu-vasile

Radu Vasile a supraviețuit unui infarct, în 1999. Premierul se afla în biroul său din Palatul Victoria, la primele ore ale dimineții, când i s-a declanșat o stare de rău general, cu grețuri, vărsături și dureri abdominale. Medicii de la Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulator, aflat pe strada Washington, în spatele clădirii Guvernului, erau desemnați să ofere asistență medicală pentru demnitari.

Generalul dr. Șerban Rădulescu, directorul Centrului, a trimis o ambulanță, iar medicii au bănuit un infarct în zona antero-inferioară a cordului, care genera dureri asemănătoare celor abdominale. Radu Vasile a beneficiat de un tratament recent introdus, la acea vreme, în România: fibrinoliza, prin injectarea unor substanțe care dizolvă cheagul de sânge dacă sunt administrate în primele ore de la infarct. Premierul a ajuns în 20 de minute de la apariția simptomelor la Spitalul Elias, unde a rămas internat circa 10 zile.

Teama de intervenție, fatală

Tot medicii de la Centrul Medical de Diagnostic, Tratament Ambulator și Medicina Preventivă din strada Washington i-au pus diagnosticul de cancer de colon, în 2010. Suspiciunile au apărut în urma unor sângerări oculte, iar specialiștii centrului i-au recomandat o colonoscopie. Ulterior, Radu Vasile a recunoscut că i-a fost foarte frică și a evitat cât a putut intervenția. ”A pierdut mai bine de jumătate de an, își amintește gen. Rădulescu, până la operație. Cancerul de colon poate fi tratat, dacă se descoperă într-un stadiu precoce, fără atingere ganglionară. De aceea, se fac analize periodice, care pun diagnosticul, la timp, intervenindu-se ulterior chirurgical și cu chimioterapie”.

Radu Vasile a fost operat în Israel, urmând tratament chimioterapic în Tel Aviv și la Spitalul Universitar din București, aflat în apropierea casei pe care o avea în Cotroceni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel