Radu Miruță a avut o primă reacție după ce generalul Vlad Gheorghiță a fost audiat la DNA.
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Vlad Gheorghiță, a fost chemat, marți, la DNA pentru audieri. Procurorii i-au adus la cunoștință că este pus sub urmărire penală, fiind acuzat de complicitate la uzurparea funcției.
Radu Miruță, ministrul interimar al Apărării, a avut o primă reacție în legătură cu situația șefului Statului Major al Apărării.
„Vom hotărî ce se întâmplă cu cei mai importanți doi oameni din Armată, în zilele următoare, după o analiză serioasă”, a declarat ministrul Radu Miruță pentru TVR.
Radu Miruța a explicat că situația șefului Statului Major al Apărării este de competența Parchetului, care gestionează cazul. Acesta a precizat că a luat act de situație și urmează o analiză cu privire la deciziile care vor fi luate în perioada următoare.
„Este strictă responsabilitatea Parchetului și gestionează cazul în consecință, pentru potențialele consecințe pe care această situație le are în desfășurarea activităților la Armata Română, urmează o analiză, este evident.
Am luat act de ce s-a întâmplat. Vom vedea în perioada următoare care este cea mai bună decizie pentru Armata Română. L-am informat și pe domnul președinte Nicușor Dan despre această situație.
Azi dimineață a fost chemat la Parchet. Am văzut și eu comunicatul Parchetului. În funcție de discuțiile pe care le vom avea în perioada următoare, vom vedea care este cea mai bună decizie pentru Armata Română”, a declarat Radu Miruță.
VEZI ȘI: Acuzațiile care i se aduc șefului Armatei, generalul Vlad Gheorghiță - precizările DNA
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci