€ 5.0898
|
$ 4.3493
|
Curs valutar: € 5.0898
|
$ 4.3493
 

Proteste masive în SUA. Oamenii spun că au ieșit în stradă împotriva "regelui" Trump, pe care îl compară cu Stalin - FOTO / VIDEO

proteste sua Foto: Captură video Youtube
 

Milioane de americani au ieșit pe străzi, în diferite orașe, pentru a protesta împotriva președintelui Donald Trump.

Americani de toate vârstele au ieşit sâmbătă pe stradă în număr mare pentru a protesta împotriva președintelui Donald Trump,  transmite Agerpres. Dreapta descrie această zi de mobilizare naţională ca o mişcare "de ură împotriva Americii", relatează AFP.

De la New York la Los Angeles, trecând prin mici oraşe din centrul SUA, circa 7 milioane de persoane au participat la peste 2.700 de proteste, potrivit organizatorilor.

Această coaliţie de asociaţii raliate sub sloganul "No Kings" a organizat deja la jumătatea lui iunie o mobilizare similară, la care susţine că a adunat un număr de 5 milioane de manifestanţi.

În acest weekend, manifestanţii s-au mobilizat pentru a denunţa ceea ce au calificat drept deriva "autoritară" a lui Donald Trump şi a apropiaţilor săi.

Protestatar: "Asta nu este America, este fascism"



"Sunt pe cale să distrugă democraţia. Asta nu este America, este fascism", a denunţat Isaac Harder, un licean cu care AFP a discutat la Washington, unde între 8.000 şi 10.000 de persoane au participat la protest, potrivit estimărilor. 

"Suntem în plină criză în faţa cruzimii acestui regim, a autoritarismului său", a declarat Collen Hoffman, o pensionară venită să manifesteze la New York, unde peste 100.000 de persoane au defilat "paşnic", potrivit poliţiei locale.

Manifestaţii similare au avut loc şi în statele Texas şi Florida, fiefuri ale conservatorilor.

"Combateţi ignoranţa, nu migranţii", se putea citi pe o pancartă la Houston, unde aproape un sfert din populaţie ar fi formată din imigranţi.

Manifestanții au avut pancarte care îl reprezentau pe Trump deghizat în Stalin



În faţa taberei republicane care i-a acuzat că promovează "ura împotriva Americii" şi a mers până la a-i asimila cu teroriştii, manifestanţii au replicat cu umor. Unii dintre ei au defilat în costume de pinguini, homari sau chiar hipopotami.

 În plus, în întreaga ţară, diverse pancarte îl reprezentau pe Trump deghizat în Stalin, regina Angliei sau chiar Regele Soare, în timp ce în cortegii răsunau scandări care cereau plecarea republicanului de la putere.

Reacția lui Donald Trump



Drept răspuns, preşedintele american a publicat o serie de clipuri video generate de Inteligenţa Artificială pe platforma sa Truth Social în care este prezentat ca un rege.

Într-unul dintre ele, Trump apare purtând o coroană, la comanda unui avion de vânătoare care lansează ceea ce par a fi excremente asupra manifestanţilor anti-Trump.

Ce i-a înfuriat pe americani



Această nouă zi de mobilizare are loc în plină paralizie bugetară a statului federal şi în condiţiile în care Donald Trump a desfăşurat militari în mai multe fiefuri democrate pentru a lupta împotriva imigraţiei ilegale şi a criminalităţii. În semn de contestare, mai multe proteste au avut loc în oraşele în care Donald Trump a trimis Garda Naţională, precum Chicago sau Los Angeles.

În centrul oraşului Los Angeles, poliţia a utilizat gaze lacrimogene sâmbătă seara târziu pentru a dispersa mulţimea din care făceau parte manifestanţii "No Kings", a relatat Los Angeles Times.

Mai multe figuri ale stângii, precum Bernie Sanders sau liderul senatorilor democraţi Chuck Schumer, au participat la proteste.

"Avem un preşedinte care vrea tot mai multă putere în mâinile sale şi în cele ale acoliţilor săi oligarhi", a declarat Sanders, la Washington, în apropierea Capitoliului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close