Proiectul românesc Smart Lab INACO a fost desemnat "Proiectul Educaţional Inovator al anului 2021" şi va fi premiat la Avanti's Awards Londra, informează sâmbătă Asociaţia INACO - Iniţiativa pentru Competitivitate.
Potrivit unui comunicat, la mai puţin de trei ani de la inaugurarea primului laborator inteligent dintr-o şcoală publică din România, INACO primeşte prima recunoaştere internaţională a acestui proiect esenţial pentru creşterea calităţii educaţiei. Proiectul românesc Smart Lab INACO a fost desemnat câştigătorul secţiunii "Proiectul Educaţional Inovator al anului 2021" şi va fi premiat la Avanti's Awards Londra, în cadrul celui mai mare eveniment global dedicat tehnologiilor educaţionale - BETT, în data de 24 martie a.c.
"Cu multă bucurie, smerenie şi recunoştinţă voi fi prezentă la Londra, la Pergola Wharf, să ridic acest premiu cu totul şi cu totul special, care înnobilează munca noastră de 5 ani, a întregii comunităţi de profesionişti ai INACO dedicaţi educaţiei. Această apreciere internaţională ne onorează şi ne dă încrederea că facem ceea ce trebuie pentru educaţia din România. M-aş bucura să avem alături diaspora românească din Londra şi nu numai", a declarat Andreea Paul, coordonatorul proiectului şi preşedinte al organizaţiei non-guvernamentale INACO.
Ideea de la care s-a pornit în acest demers de responsabilitate socială este nevoia de alfabetizare digitală şi învăţare exponenţială care pot fi deprinse şi exersate în aceste Smart Lab-uri. Pe termen lung, scopul proiectului, unic în Uniunea Europeană, este ca fiecare dintre cele 6.200 de şcoli ale României să aibă câte un Smart Lab care să ofere acces gratuit tuturor elevilor din România la educaţie digitală inteligentă.
Un pas important în acest demers va fi făcut cu ajutorul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prin care se vor construi peste 1.100 Smart Lab-uri în şcoli, până la finalul anului 2025.
Elevii şi profesorii şcolilor şi liceelor care beneficiază de Smart Lab pot să-şi dezvolte abilităţile sociale şi digitale, să-şi antreneze gândirea critică, analitică, creativă, computaţională. În Smart Lab, elevii învaţă folosindu-se de roboţi educaţionali multifuncţionali, de ochelari de realitate virtuală, de creioane 3D, de scanere 3D, de imprimante 3D, instrumente de arte puse la dispoziţie în colţul dedicat manualităţii, peretele verde de agricultură hidroponică pe verticală automatizată.
"Originalitatea proiectului constă în integrarea tehnologiilor 4.0 şi crearea de conţinut digital inteligent, care transformă învăţarea într-o activitate agreabilă, pragmatică, prietenoasă, cu rezultate pe termen lung. Datorită celui mai performant sistem de audio-video-streaming, elevii pot să colaboreze cu alte şcoli dotate cu Smart Lab din ţară şi străinătate, iar profesorii pot colabora cu alte cadre didactice, pentru a le sprijini în perfecţionarea activităţii de predare moderne", se spune în comunicatul INACO.
Proiectul SmartLab a fost gândit şi implementat de Asociaţia INACO - Iniţiativa pentru Competitivitate cu sprijinul a şase companii private donatoare: ShapeRobotics România, Windaco Resources, Video Technic Systems, Graphtec Design, Cryptodata Tech şi Graziosa.
Compania Avanti's este liderul mondial al soluţiilor de realitate virtuală destinate mediului educaţional. Realitatea virtuală ClassVR pentru sala de clasă aduce o tehnologie revoluţionară concepută pentru a uşura învăţarea în clasă şi fixarea cunoştinţelor din materii de studiu diverse.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu