€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707

Urmărește dezbaterea live

 

EXCLUSIV Prețul aurului a explodat. Economistul Adrian Negrescu, recomandare pentru toți românii

lingouri de aur pret aur Foto: Agerpres
 

Adrian Negrescu, analist economic, a comentat creșterea spectaculoasă a prețului aurului din ultimele săptămâni.

Prețul aurului a explodat în ultimele două săptămâni, iar un gram costă astăzi, 15 octombrie 2025, 584 de lei. Comparativ cu anul 2023, aurul și-a dublat valoarea, iar față de începutul acestui an, prețul este cu 40% mai mare. Față de începutul lunii iulie, când un gram de aur costa puțin peste 460 de lei, valoarea a crescut cu peste 120 de lei.

L-am contactat pe analistul economic Adrian Negrescu, pentru a ne vorbi despre cauzele care au dus la această creștere spectaculoasă a prețului aurului în ultimele săptămâni.

„Creșterea asta spectaculoasă a prețului aurului reflectă îngrijorarea investitorilor în privința unei posibile crize economice globale pe care mare parte din mediul de afaceri o așteaptă de 2-3 ani, după criza Covid-19.

Datoriile uriașe ale Statelor Unite ale Americii, care depășesc 140% din PIB, măsurile protecționiste luate de Donald Trump și faptul că Guvernul american este într-un blocaj fără precedent, determină investitorii să caute plasamente sigure, iar aurul este considerat cel mai sigur plasament în momentul actual“, a spus Adrian Negrescu.

El a amintit și de decizia Băncii Naționale a Bulgariei, care cu câteva luni înainte de accederea țării la zona euro, a cumpărat două tone de aur

„Exemplul investitorilor de pe piața americană s-a dus în întreaga lume, iar tendința de a investi în aur a crescut spectaculos peste tot. Bulgaria a cumpărat recent 2 de tone de aur, special pentru a-și acoperi rezerva băncii naționale și pentru a pregăti intrarea în zona euro de la 1 ianuarie 2026. Toată lumea investește în aur“, a mai spus analistul economic.

Adrian Negrescu, recomandare pentru românii care vor să investească în aur

De asemenea, analistul economic a atras atenția românilor care vor să investească în aur, să fie atenți la sursele de unde procură metalul astfel încât să nu aibă surpriza ca, atunci când vor dori să-l vândă, să primească mai puțin decât la achiziție.

„Aurul rămâne un plasament sigur pentru că acoperă atât inflația, cât și posibilitatea deprecierii unor acțiuni, așa cum e posibil să se întâmple în următoarele luni, ca urmare a unei crize financiare care ar urma să pornească, după cum arată unele estimări, din Statele Unite ale Americii.

Românii trebuie să înțeleagă faptul că dacă investesc în aur, nu e neapărat nevoie să cumpere bijuterii, ci să caute lingouri, numai din surse oficiale, pentru că sunt și foarte multe falsuri, iar pe de altă parte, există tot felul de titluri financiare denominate în aur, astfel încât pot cumpăra opțiuni fără să dețină aur.

Să cumperi bijuterii sau bucățele de aur pentru lucrat, s-ar putea ca în momentul în care vei dori să-l vinzi, să primești un preț cu cel puțin 20-25% mai mic decât cel de achiziție. Românii să fie atenți, dacă vor să investească în aur, la ceea ce cumpără“, a conchis Adrian Negrescu, analist economic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close