Polițiștii buzoieni, împreună cu inspectorii pentru Protecția Consumatorilor, au confiscat mii de produse neconforme sau posibil contrafăcute, în urma unor percheziții coordonate de procurori, în cadrul operațiunii JUPITER.
Peste 2.200 de produse neconforme sau posibil contrafăcute au fost confiscate de poliţiştii buzoieni şi Protecţia Consumatorilor, în urma a 10 percheziţii desfăşurate sub coordonarea procurorilor.
Este vorba despre articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, precum şi de produse de curăţenie, unele vândute prin intermediul unor anunţuri postate pe reţelele de socializare, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău.
În cadrul operaţiunii JUPITER, au fost puse în executare mandate de percheziţie domiciliară în cinci cauze penale, privind săvârşirea faptelor de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi înşelăciune.
„Din cercetările derulate în cauzele penale, au reieşit indicii că anumite persoane, fie în mod direct, fie prin intermediul unor anunţuri postate pe reţelele de socializare, ar fi oferit spre comercializare diverse produse purtând o marcă identică sau similară cu mărcile înregistrate pentru produse identice sau similare.
În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit şi au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, peste 930 de produse susceptibile a fi contrafăcute, odorizante de cameră, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, în valoare totală de 52.500 de lei", a transmis IPJ Buzău.
Totodată, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au confiscat bunuri considerate neconforme pentru a fi comercializate.
„Inspectorii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Buzău au indisponibilizat peste 1.300 de produse neconforme, în valoare totală de 39.690 de lei, reprezentând produse de curăţenie care nu aveau aplicate etichete cu instrucţiuni în limba română", a informat sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci