€ 5.0927
|
$ 4.3374
|
Curs valutar: € 5.0927
|
$ 4.3374
 

Cole Allen, bărbatul suspectat de atacul armat de la Casa Albă, a fost pus sub acuzare. Ce pedeapsă riscă
Autor: Iulia Horovei

cole allen atentat casa albă Cole Allen, bărbatul suspectat că a deschis focul la o gală de presă la care a participat Donald Trump. Sursa foto: X, TMZ

Un tribunal din Washington l-a pus sub acuzare pe Cole Allen, bărbatul suspectat că a deschis focul la Cina Corespondenților de la Casa Albă, la care participa și președintele american Donald Trump.

Bărbatul suspectat că a deschis focul la o gală de presă la care a participat Donald Trump a fost pus sub acuzare, luni, 27 aprilie, de un tribunal din Washington pentru tentativă de omor asupra președintelui SUA și două infracțiuni legate de arme, relatează AFP și Reuters.

Atacatorul Cole Allen riscă închisoare pe viață

Cole Thomas Allen, în vârstă de 31 de ani, riscă o condamnare pe viață dacă va fi găsit vinovat pentru tentativă de omor asupra lui Donald Trump la Cina Corespondenților de la Casa Albă, sâmbătă, la Washington.

Îmbrăcat într-un costum albastru cu o etichetă cu numele său, Allen a părut calm și atent în sala de judecată. El a răspuns la aproape fiecare întrebare a judecătorului fie cu „da, onorată instanță”, fie cu „nu, onorată instanță”.

Judecătorul l-a întrebat despre educația sa, el spunând că ultima formă de studii absolvită este, „o diplomă de master”.

Președintele Donald Trump a declarat că presupusa tentativă de asasinat împotriva sa de sâmbătă a creat un spirit de „unitate națională” imediat după atacul armat de la Cina Corespondenților de la Casa Albă, potrivit BBC.

Allen a lăsat familiei sale un manifest în care se autointitula „Asasinul Federal Prietenos” și discuta despre planuri de a lua ca țintă înalți oficiali ai administrației Trump, care erau prezenți în sala de bal a hotelului.

Secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, a descris luni atacul de sâmbătă seara drept „a treia tentativă majoră de asasinat împotriva lui Trump”, după alte două în 2024.

Ea a comparat retorica din manifest cu criticile aduse lui Trump de către adversarii săi politici, notează Agerpres.

Citește și: • Atac la Washington. Chirieac, analiza momentului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close