Titi Aur propune ca şoferii care încalcă în mod grav Codul Rutier să îşi afle sancţiunea de la un judecător.
Conform acestuia, sancţiunile stabilite de Codul Rutier şi aplicate de poliţişti sunt standard pentru abaterile în trafic. Spre exemplu, la neacordarea de prioritate, fie că greşeşti neintenţionat, fie că accelerezi când vezi pietoni pe trecere, pedeapsa e aceeaşi, iar asta nu îi disciplinează pe şoferi.
Discuţia a pornit de la un clip video din Bucureşti, în apropierea Patriarhiei. Un pieton s-a angajat în traversare, maşina de pe banda 1 a oprit, dar de pe banda 2 a venit în viteză o altă maşină, care nu a acordat prioritate pietonului. Doar şansa a făcut ca pietonul să fie unul atent, care să se uite, totuşi, dacă toţi şoferii opresc.
"Cât ar trebui să îi fie suspendat permisul acestui şofer? Unul care nu a acordat prioritate la limită primeşte o suspendare de cât e, 3 luni sau cât e. Dar unul din ăsta? Nu ar trebui să meargă la judecător?
De asta sunt ţări în care nu decide poliţistul. Fapta este filmată, constatată, judecătorul se uită şi decide. Să zicem 1 an. De ce? Pentru că fapta e gravă. Dacă frânezi, te opreşti, ai mai trecut un pic pe trecere, să zicem că e o abatere mai mică, primeşti 3 luni suspendare. Tot îţi ia permisul, că nu ai acordat prioritate. Dar când faci aşa, în nesimţire, cu depăşire, cu de toate, e grav de tot", a declarat Titi Aur la DC Conducem.
Discuţia lui Titi Aur cu un tânăr de 18 ani. "Aveam prioritate"
"Problema e că anticiparea, prevenţia, conducerea defensivă nu există în mentalitatea românului, la modul general. Fie că vorbim de şoferi, de pietoni, de biciclişti, de trotinetişti, nu contează. În cartiere, pe străzi înghesuite, cu maşini parcate, trec câte unii cu o viteză... Eu vă spun o poveste din oraşul meu natal, Bârlad. O stradă pe care încap două maşini şi un pic, cu uşor viraj. Pe partea dreaptă, parcate maşini peste tot. Nu aveam de unde să ştiu că vine maşină din faţă. Am intrat în depăşirea maşinilor parcate pe dreapta. În această situaţia, încăpeau două maşini la limită pe acea stradă. A venit din faţă o maşină cu viteză mare, cred că avea 60 km/h, în zonă unde ar trebui să se meargă cu 30 km/h. Nu a avut loc să treacă de mine şi a oprit. Am oprit şi eu lângă el, era un tânăr de 18-19 ani, şi l-am întrebat de ce merge cu viteza asta pe acolo. Şi mi-a zis că el avea prioritate. Asta mi-a spus!", a declarat Titi Aur.


