Cele mai citite

Una dintre cele mai importante probleme din societate nu este pe radarul autorităţilor. Costuri foarte mari, sute de mii de oameni afectaţi anual

Vot Parlament - INQUAM_Photos_Malina_Norocea (2)
Sursa foto: Inquam Photos / Mălina Norocea

Autorităţile române continuă să ignore una dintre cele mai importante probleme ale societăţii. Sute de mii de oameni sunt afectaţi anual, iar costurile sunt uriaşe.

Este vorba despre siguranţa rutieră, capitol menţionat de Titi Aur la DC Conducem. 2% din PIB plăteşte România în despăgubiri pentru victimele accidentelor de circulaţie. Cu toate astea, sistemul este în continuare necoordonat, iar România rămâne lider european la "sânge pe şosea". 

"La mine rămâne în continuare acest of. Siguranţa rutieră este una dintre problemele importante, dar este nebăgată în seamă. Se moare pe şosele, sunt accidentaţi mulţi, e vorba de tragedii şi suferinţă. Nu mai vorbesc de costuri foarte mari. Sunt sute de mii de oameni afectaţi anual, şi nu mă refer doar la cei răniţi sau la cei decedaţi, ci şi la cei din jurul lor, familie prieteni. 

Vă spun un caz recent. Eva, nepoţica mea, a căzut cu trotineta, şi s-a julit un pic la genunchi şi un pic la nas. Toată familia a suferit, toţi am fost afectaţi. N-a păţit nimic în sine, nu am fost nici la medic, a fost doar o julitură de copil, cum am avut toţi, dar pe moment am suferit toţi. 

Ei, să ne gândim ce înseamnă să ai un accident în urma căruia ai o mână ruptă, un picior rupt, coloana fracturată, bazinul fracturat, lucruri de genul ăsta. Nu mai vorbim de decese sau invalidităţi. 

Și totuși, subiectul ăsta nu există pe ordinea de zi a nimănui. Am avut săptămâna trecută un program de guvernare care n-a trecut prin Parlament. Eu nu l-am văzut, dar garantez că acolo nu exista și siguranța rutieră, 100% nu exista. De ce? Că nu contează. Siguranța rutieră nu contează. Și garantez că nici măcar la următorul program de guvernare care va fi în Parlament, nu va fi siguranța rutieră. De ce? Pentru că nu contează", a declarat Titi Aur la DC Conducem.

In cursul anului 2025, la nivel national, au fost inregistrate 3.950 de accidente rutiere grave in Romania, arata datele IGPR - Inspectoratul General al Politiei Romane.

In urma acestora, 1.293 de persoane si-au pierdut viata, iar alte 3.125 au fost ranite grav.

Principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere grave, in anul 2025, au fost traversarea neregulamentara a pietonilor (16,1% din total), neadaptarea vitezei la conditiile de drum (15,3% din total) si neacordarea prioritatii vehiculelor (9,5% din total). 

Comparativ cu perioada similara a anului 2024, in 2025 au fost inregistrate cu 285 mai putine accidente (-6,7%), cu 185 mai putine persoane decedate (-12,5%) si cu 122 mai putine persoane ranite grav (-3,7%). Cifrele sunt in scadere, insa, din pacate, nu suficient: vorbim, in continuare, de o medie de aproape 11 accidente rutiere grave si 4 persoane decedate, in medie, in fiecare zi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Auto
Citește mai multe din Auto
x close