Expertul în conducere defensivă Titi Aur a explicat cum pot fi evitate conflictele din trafic.
Expertul în conducere defensivă Titi Aur a explicat în cadrul emisiunii „DC Conducem” de la DC NEWS cum pot fi evitate conflictele din trafic.
Florin Răvdan: "Am văzut recent tot felul de discuții despre conflicte în trafic. Știm cu toții că există șicanări, există înjurături, există acele mici forțări care duc chiar la tamponări, când frânează unul în fața celuilalt și așa mai departe. Cu toții greșim în trafic și e un lucru general valabil. Nu cred că există șofer care niciodată nu a greșit, deși poate ne-ar plăcea să credem că sunt șoferi care nu greșesc. Ce facem ca să dezamorsăm astfel de conflicte?
Titi Aur, despre evitarea conflictelor din trafic: Esta atât de simplu!
Titi Aur: "Am un răspuns foarte simplu. Este pur și simplu atât de simplu. Totul este să înțelegi un pic niște lucruri despre animale. Cine a reușit să observe, să se uite ce se întâmplă atunci când un cățel trece pe stradă, trece pe oriunde și vede un câine mai mare sau un grup de câini? Ce face acel cățel ca să nu fie agresat? Practic nu se uită către posibilii agresori, întoarce capul puțin într-o parte și trece timid mai departe. Același lucru trebuie să-l facem și noi când suntem într-o astfel de situație. Nu ne uităm către cel care vrea să ne agreseze. Nu ne uităm, nu într-un mod ostentativ sau ironic. Pur și simplu evităm. Eventual facem un gest de „ok, e ca tine. Eu sunt cel care a greșit” și evităm orice fel de conflict: privire agresivă, nu mai vorbim de înjurături, gesturi fizice, mâini, degete ridicate, coborât din mașină și arătat mușchii sau pumnii. Orice astfel de gest nu face altceva decât să escaladeze și să se ajungă la un posibil conflict fizic în stradă.
"Copiați acele gesturi pe care le fac cățeii"
De multe ori această abordare merge și la un accident, nu cele grave, evident, dar la cele mici, în care ți-ai julit mașina, ai atins pe altul sau ai fost atins de agresor. Acesta este sfatul meu. Copiați acele gesturi pe care le fac cățeii. Prin metodele astea evită actul de agresiune. Este un lucru pe care putem să-l învățăm de la instinctele noastre naturale. Eu am câini și pisici în curte și am observat acest gest. L-am observat de mine. Nu l-am citit undeva, nu mi l-a zis nimeni, ci pur și simplu l-am văzut de nenumărate ori și funcționează. Ca să nu ajungi să aplici acest sfat, trebuie ca tu în primul rând să fii mai catolic decât Papa.
Când știi că ești corect, respecți cele trei tipuri de reguli: de circulație, de conducere defensivă, de bun-simț, atunci dacă unul chiar te agresează înseamnă că e plecat de acasă la propriu și la figurat. Nu ar avea de ce să se lege de unul care a respectat toate cele trei tipuri de reguli. De obicei, conflictele apar când unul este agresiv din fire, iar altul greșește ceva. De exemplu: vreau să mă strecor un pic, am uitat să semnalizez, am trecut puțin peste banda lui, am ocolit o groapă brusc și așa mai departe. Tu trebuie să fii un șofer cât mai corect, cât mai civilizat, iar dacă participantul la trafic te agresează, aplică acea regulă".
VEZI TOATĂ EMISIUNEA AICI:

