Cele mai citite

Accident grav în Gorj: Un tânăr de 16 ani a murit și alte patru persoane au fost rănite

accident ambulanta
Imagine cu o ambulanță. Sursa foto: Agerpres

Un adolescent de 16 ani a decedat, iar alţi patru tineri au fost răniţi în urma unui accident rutier produs în noaptea de duminică spre luni pe DN 67D Rasoviţa, în comuna Leleşti, judeţul Gorj, după ce un autoturism condus de un tânăr de 18 ani a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un gard.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, din primele verificări efectuate la faţa locului de către poliţişti a reieşit că un tânăr de 18 ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67D, din direcţia Runcu către Târgu Jiu, într-o succesiune de curbe, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, ar fi părăsit partea carosabilă şi ar fi intrat în coliziune cu un gard, scrie Agerpres.

"În urma impactului, conducătorul auto şi trei pasageri, cu vârste de 19 ani, respectiv de 14 ani şi 17 ani, din comuna Runcu, au suferit leziuni şi au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. De asemenea, un alt pasager, un tânăr de 16 ani, din municipiul Târgu Jiu, aflat în stop cardio-respirator la sosirea echipajelor de intervenţie, a fost supus manevrelor de resuscitare, însă, din nefericire, a fost declarat decedat", au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.

CITEȘTE ȘI                   -                   Accident grav pe DN1, la Buşteni. Update: Victimele sunt două fete de 9, respectiv 16 ani

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close