Paolo Zampolli, Reprezentant Special al Statelor Unite pentru Parteneriate Globale, s-a declarat încântat de modul în care va arăta parcul "Donald Trump" din Sectorul 4.
Primarul Sectorului 4 din București, Daniel Băluță, a făcut public proiectul viitorului Parc „Donald Trump”, cu o suprafață de peste 4 hectare, care va fi amenajat în continuarea actualului Parc Tudor Arghezi.
Anunțul a fost făcut în contextul zilei de 4 iulie, cu ocazia aniversării a 250 de ani de la adoptarea Declarației de Independență a Statelor Unite ale Americii, una dintre cele mai importante sărbători naționale americane.
Ideea construirii acestui parc a luat naștere în urma unei scurte discuții purtate de Daniel Băluță cu Paolo Zampolli, Reprezentantul Special al Statelor Unite pentru Parteneriate Globale în administrația președintelui Donald Trump, și cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Darryl Nirenberg, acum circa trei luni.
Într-o postare pe Instagram, Paolo Zampolli a dezvăluit că a discutat la telefon cu Daniel Băluță, iar acesta i-a prezentat randările viitorului parc, dedicat celebrării Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii. Totodată, primarul Sectorului 4 i-a precizat că lucrările vor începe cel târziu la începutul lunii septembrie.
„Împreună, steagurile, cel american și cel românesc, stau ca simboluri ale parteneriatului durabil dintre cele două națiuni ale noastre”, și-a încheiat postarea Paolo Zampolli.
În replică, Daniel Băluță i-a răspuns public, pe platformele de social media, invitându-l la București:
„Vreau să îi mulțumesc prietenului nostru, Paolo Zampolli, Reprezentant Special al Statelor Unite pentru Parteneriate Globale în administrația președintelui Donald Trump, pentru încrederea, sprijinul și implicarea sa în realizarea unui proiect cu adevărat special, pe care îl vom construi în Sectorul 4, și anume Parcul Prieteniei Româno-Americane "Donald Trump".
Dragă Paolo, mă bucur că ai ales să fii alături de noi în această inițiativă și sper să ne vedem curând la București, pentru a pune împreună piatra de temelie a unui loc care va vorbi, peste ani, despre prietenia dintre România și Statele Unite ale Americii”, a precizat primarul Sectorului 4.

