Două femei au murit, iar doi copii au fost grav răniţi, vineri, după ce un autoturism a fost lovit de un tren de călători în localitatea ialomiţeană Murgeanca.
"La sosirea forţelor de intervenţie, două persoane adulte şi un minor în vârstă de 6 ani erau încarceraţi în autoturism, iar un alt minor, în vârstă de 10 ani, fusese proiectat în afara acestuia", au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa.
Cele două femei în vârstă de 27 şi 50 de ani au fost declarate decedate de către echipajele medicale.
"Minorul în vârstă de 10 ani, proiectat în afara autoturismului, a fost găsit în stare de inconştienţă, însă cu funcţii vitale. De asemenea, minorul de 6 ani, extras dintre fiarele contorsionate ale autovehiculului, este inconştient, dar prezintă funcţii vitale", a transmis ISU.
Ulterior, instituţia a anunţat că minorul de 10 ani a fost preluat de elicopterul SMURD şi transportat la o unitate spitalicească din municipiul Constanţa.
"Copilul de 6 ani a intrat în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare. El a fost scos din stopul cardio-respirator şi preluat apoi de elicopterul SMURD Bucureşti", precizează sursa citată.
Niciunul dintre călătorii aflaţi în tren nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

