Ce-și mai râde Bolojan de jurnaliștii păcăliți de farsa cu Amendamentul Mirabela și Curtea Constituțională.
Max și Moritz, din celebra poveste în versuri scrisă de Wilhelm Busch, joacă prima lor farsă văduvei Bolte: aruncă gâștelor sale bucățele de pâine legate între ele cu sfori, gâștele le înghit și se încurcă în ațe, astfel că doamna Bolte le găsește moarte în copac. Ca să nu le piardă, le pune la cuptor, iar Max și Moritz le înhață cu o undiță aruncată pe coșul de fum.
Rolurile lui Max și Moritz, în povestea cu Legea ANI, le joacă versatul aparat de propagandă al premierului Bolojan. Vreun hashtagist a lansat momelile, chiar în timp ce proiectul Legii era dezbătut în Parlament, oferind titluri bune, gratis: Amendamentul Mirabela, Amendamentul Fritz. Iar presa, gâsca din ecosistemul Google care de la o vreme înghite orice, le-a ciugulit din zbor și s-a încurcat în ațe.
Nu președintele avea o problemă cu Legea ANI, de altfel Mirabela Grădinaru și-a publicat imediat declarația de avere, ci premierul. Întrebat la o conferință de presă dacă va da publicității declarația de avere a Ioanei Fâșie, premierul a dat un răspuns de doctor. Mai precis de ”spin doctor”- așa sunt numiți consultanții de imagine care răsucesc percepțiile opiniei publice după interesul clientului. Am respectat întodeauna prevederile Legii Integrității, o s-o fac și acum, a declarat ritos Ilie Bolojan! Dar acum-ul n-a mai venit, căci amendamentul a căzut la CCR.
Iar presa, gâsca scoasă cu undița din cuptorul doamnei Bolte, a rămas setată pe Mirabela, uitând cu totul de Ioana, miza amendamentului depus de AUR.
Unde mai pui că Bolojan, în timp ce ronțăie un copan sau o aripioară, savurează și păcăleala cu farsa nr. 2. Toți îl acuză că a încercat să-l scape pe Fritz, în biroul dlui Abrudean- o abrudeală, pardon, abureală vreau să zic. Interesul premierului, dacă e să analizăm în termeni de realpolitik, era să scape de Fritz, ceea ce, odată scandalul declanșat, a și reușit. CCR nu mai putea valida Amendamentul de care se temea președintele USR, fără să se decredibilizeze total (nu că acum ar sta la capitolul credibilitate la fel de bine ca la capitolul pensii și salarii).
În concluzie, așa cum scria Wilhelm Bush, ”farsa-a doua-i terminată, iar a treia vine-ndată”. O aștept, o să râd mai mult ca la ”Odiseea lui Nolan”, pe care n-am văzut-o, dar am râs de cei care au dat bani să o vadă.
Să vedem și cine va plânge la final. În povestirea lui Busch, pe Max și Moritz îi mănâncă rațele.
