Omul care a făcut posibile violențele în Piața Victoriei, protejat de guvernul Bolojan | DCNews
Cele mai citite

Omul care a făcut posibile violențele în Piața Victoriei, protejat de guvernul Bolojan

Val Vâlcu Autor: Val Vâlcu
Imagine de la protestul fermierilor. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Imagine de la protestul fermierilor. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Polițiștii și procurorii ne vor spune, în zilele următoare, cine sunt huliganii care au venit înarmați cu bâte la un protest ”pașnic” în Piața Victoriei. Dar cine le-a oferit pretextul, cine se află la originea crizei care a scos oamenii în stradă, știm de ceva vreme.

Să rezumăm, pe scurt, situația. Uniunea Europeană ne-a interzis exporturile de ovine, după ce în țările vecine au ajuns animale infectate cu pestă, strecurate pe șest din România, care le declarase sănătoase tun. Dar, țările din Orient, principala destinație de export a ovinelor, acceptă în continuare importuri din țara noastră, cu condiția ca animalele să fie vaccinate înainte. UE, pe care tot dăm vina, ne-a dat de urgență un milion de doze de vaccin, gratis. Nu acoperea tot efectivul, de circa 5 milioane de capete, dar era suficient ca să începem lupta cu pesta. 

Autoritatea Națională Sanitar Veterinară amână, însă, nepermis de mult, începerea campaniei de vaccinare. Pretinde că va reuși să oprească epizootia, carantinând două-trei turme infectate și propune ca soluție sacrificărea în masă a efectivelor.

Cât timp tergiversează ANSVSA decizia, boala se extinde în tot mai multe zone, piețele de export sunt pierdute, Comisia constată dezastrul și menține interdicțiile. Pagubele depășesc 350 de milioane de euro-banii pe care i-am fi încasat de la arabi; ciobanii rămân cu oile în bătătură, furajele costă și le este imposibil să valorifice efectivele pe piața internă. Vaccinarea începe, în câteva județe, prea târziu și prea firavă ca să convingă autoritățile din țările de destinație a exporturilor. Între timp, izbucnește și variola, autoritățile nefiind capabile să contenționeze nici noua epizootie. Fermierii, afectați de secetă, creșterea prețurilor la pesticide, fertilizanți și motorină, rămân și fără piață de desfacere pentru furaje, pe măsură ce zootehnia se duce de râpă. 

Agricultorii ies, în masă, la protest. Despre omul care a declanșat criza, nimeni nu suflă un cuvânt. Nimeni nu-i cere demisia lui Alexandru Bociu, președintele ANSVSA. Evident, postul este unul mănos pentru PNL, partidul care l-a pus în funcție. De pildă, unul dintre subalternii lui Bociu, directorul ANSVSA Vaslui, aflăm după scandalul Bogos, a scos 2,4 milioane de lei dintr-o firmă de consultanță și tipărituri, în 2024. Despre astfel de sume vorbim.

Dar, totodată, într-un moment de criză, demiterea vinovatului e o soluție pentru a mai liniști lucrurile. După care, vede partidul cum își recuperează ”specialistul”, ce compensație îi oferă. 

De ce l-a protejat, totuși, guvernul pe Bociu, mult după al doisprezecelea ceas? Să vedem de ce ar fi refuzat cu obstinație conducerea ANSVSA să treacă la vaccinarea efectivelor de ovine și a tergiversat luarea unor măsuri luni de zile de la declanșarea crizei. De ce n-a vrut Bociu să aplice de la început măsura recomandată de Comisie, care i-a dat și vaccinuri gratis? Fiindcă vaccinul o fi fost gratis, dar veterinarii care vaccinau trebuiau plătiți. Abatorizarea se făcea pe banii fermierilor. Ilie Bolojan, cu obsesia sa pentru reducerea deficitului prin orice mijloc, e omul care a aprins fitilul exploziei sociale din 15 septembrie. Pe care, cum era de așteptat, s-a grefat violența unor grupuri de huligani manevrați politic. Doar nu ne așteptăm ca guvernul să-și demită șeful.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→
• acest articol reprezintă o opinie

Comentarii (7)

Alex   •   24 Septembrie 2026   •   04:50

La puscarie Ilie saracie!

elena   •   16 Septembrie 2026   •   09:58

Georgistii sa fie "tratati".

IGOR   •   16 Septembrie 2026   •   08:48

Mai oameni buni, ce facem cu criminalii astia de la USR, chiar am ajuns o tara de cacat? In 1944 inaintasii nostri ( cinste lor ) ne-au scapat de nemti, acum fac front comun cu tiganii franceji si ne termina. Trezeste-te Romania.

Liviu   •   16 Septembrie 2026   •   08:15

@ Valer Coiman - da, da Stegarul dac este USR-ist. Cum ai spus , esti de mintea cocosului

tb   •   16 Septembrie 2026   •   08:03

Cati dulai a primit apropritarul ,pentru dezinformare ?
Lasari va de gazetarie de satra !
Cand deschide ti pagina pentru comentarii corecte nepartinice cu conotatii directe pentu cei vinovati ,fara regii si scenarite ,fara obstructionare ,aplicate de nota d.vs,.....comentariile care contin limbaj vul gar vor fi suspendate .
Dovada elogventa cu tendinti de cenzura .

Robert   •   16 Septembrie 2026   •   06:14

Asa este

Valter Cojman   •   15 Septembrie 2026   •   23:38

E la mintea cocosului...:
indivizii care au venit inarmati cu bate la protest ca sa-l transforme din protest pasnic in protest violent, sunt oamenii PNL si USR...

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Punctul pe zi
Citește mai multe din Punctul pe zi
x close