Măcar la aniversările care sunt prilej de iMapping având ca pretext istoria, hipsterimea și piarimea primăriei ar trebui să-și aducă aminte, dacă or fi știut vreodată, că București, numele istoric al capitalei, e un plural.
Se referă, cum ar veni, la saul în care au trăit urmașii lui Bucur, ciobanul fondator, adică Bucureștii. Corect ar fi ca, măcar odată pe an, de ziua lui, să-i facem cadou genitiv-dativul: Zilele Bucureștilor, nu Bucureștiului.
Cât despre data de 20 septembrie, aceasta nu e ziua de naștere, ci ziua în care a primit hârtie de la domnie că există. Un fel de buletin de identitate. Nu știm dacă avea ștampilă rotundă și dacă Țepeș a verificat într-un dosar cu șină pe vatra cărei stâne s-a ridicat cetatea lui de scaun, cert este că, după atâtea incendii, cutremure și alte vitregii, certificatul său de naștere s-a pierdut în negurile istoriei.
La fel și conotația numelui care ar fi putut să-l facă din el un adevărat Joyville, cu locuitori bucuroși de oaspeți, cum le-am putea spune turiștilor care vin aici să-și descarce punga cu galbeni, la tot felul de târguri și festivaluri, muzee și băi turcești, că orașul are ape termale, printre alte atracții complet ignorate. Sau la cazinouri, aproape interzise astăzi de talibanii care se închină la Mocca. Voturi moca de la speriații de păcănele.
A fost și este un oraș gri, cum îl descrie și numele dat de romglezi: Bucharest, ceva între arestul amenajat pentru cetățeni în blocuri de ciment și torturarea lor în trafic. Corporatiști încruntați îl bântuie, alergând între KPI-uri și dead-line-uri, la vreun staff meeting. Uzinele de mașini grele, care prelucrau prin așchiere banii bugetului, fără personalitate și viitor, s-au transformat în mall-uri, uzine de tocat banii consumatorilor, cu la fel de puțină personalitate și viitor.
Un oraș trist, greu de înviorat până și la concertele de pe stadion, alea cu muzică de claxoane și câini polițiști care caută puștimea în buzunare, după energizante și ierburi de leac.
Nu o să amintesc, la ceas aniversar, de praful străzilor stropit la rădăcină prin picurare, ca portocalele din deșert, de vidanjele primăriei, care poluează degeaba, că la cinci minute după ce și-au lăsat dâra subțire prin mijlocul străzii au făcut treabă ca o jumătate de pampers: e uscat, dar nu și curat. Sau de cele două gropi de pe strada mea, ușor de astupat cu o găleată de asfalt și o lopată, pe care le așteaptă zadarnic de patru ani, ori de troscotul care crește între bordurile schimbate după fiecare ciclu electoral. Aste sunt nimicuri, lucruri ușor de schimbat.
Drama acestui oraș e că, nici după 500 de ani, nu are PUZ. Edilii, cum le place să-și spună, câștigă cel mai probabil din haos, cine plătește nu e greu de ghicit. Fiecare primar a șters de pe tablă ce desenase precedentul.
Orașul, ocupat parțial de Armata care gâtuie cartierul Drumul Taberei cu cazărmi și centre de instrucție, împușcat în zona de nord de Jandarmerie, care face exerciții de tragere într-o zonă de lux, că n-o să-și plimbe ofițerii centiroamele prin Bărăgan, orașul, deci, e câmp de bătălie politică.
Halaicu, Lis, Videanu, Oprescu au mers fără un plan coerent, Firea a pornit unul, Nicușor l-a anulat, a pornit altul, care nu e gata nici acum. Și chiar dacă ar fi, n-ar rezolva decât împărțirea sferelor de influență. Cei care l-au pus pe hârtie nu au întrebat nici antreprenorii, nici cetățenii, unde vor să ajungă, unde îndreaptă orașul.
Din ce va trăi, ce va face în viață, ce vrea de la viață, acum la 547 de ani? Ce viață va oferi locuitorilor săi? Va fi un centru industrial? În ce domeniu, cu ce resurse? Un oraș turistic? Cu prețuri mari și atracții mici, greu de crezut. O citadelă a comerțului mondial? Cu taxele mai înalte decât blocurile de birouri, puține șanse. Sau un port la Dunăre, cum visa Ceaușescu, înainte să sece Dunărea...
Dacă de la prima atestare documentară și până în prezent am fi avut alegeri tot la patru ani, 141 de Consilii Municipale s-ar fi întrunit până acum, fără să fie în stare să facă un astfel de plan. Dar, cred că am greșit titlul: nu e o rușine că Bucureștii n-au plan urbanistic, doar sunt Capitala țării. Nici plan de țară nu avem, și uite ce bine ne merge.
