Cele mai citite

Oi declarate ucise într-un focar din Tulcea, găsite vii în Cluj. ANSVSA sesizează procurorii

Andrei Itu Autor: Andrei Itu
ovine_35588500
Foto: Freepik / ovine ilustrativ

75 de oi înregistrate în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor (SNIIA) ca fiind sacrificate într-un focar din județul Tulcea au fost descoperite în viață într-o fermă din județul Cluj. În urma verificărilor, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a sesizat procurorii.

ANSVSA a dat sancțiuni maxime și a făcut sesizare penală pentru fraude în sistemul de trasabilitate a animalelor, constatate de inspectorii veterinari în Cluj, transmite instituția. Mai exact, este vorba despre 75 de oi care erau înscrise în baza de date electronică (SNIIA) ca fiind oficial ucise într-un focar din județul Tulcea, însă au fost găsite vii într-o fermă din județul Cluj.

Oi declarate sacrificate în SNIIA, descoperite vii într-o fermă din Cluj

„Deși în baza de date electronică (SNIIA) apar ca fiind oficial ucise într-un focar din județul Tulcea, 75 de capete de ovine se regăsesc totuși fizic într-o exploatație din județul Cluj. Inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au depistat un caz flagrant de falsificare a datelor în sistemul de trasabilitate a animalelor, cu repercusiuni deosebit de grave, mai ales în contextul gestionării profesioniste, împreună cu partenerii europeni, a situației Pestei Micilor Rumegătoare. Măsurile dispuse sunt ferme: retragerea dreptului de operare, sesizare penală, continuarea și extinderea verificărilor în sistem și în mod evident izolarea și sechestrarea animalelor în cauză, în vederea testării și expertizării acestora”, a transmis ANSVSA.

Președintele ANSVSA: „Este o tentativă clară de fraudă”

„Să înregistrezi electronic uciderea unor animale, să primești despăgubiri pentru ele, dar să le ții fizic în viață și să le muți în alt capăt al țării este o tentativă clară de fraudă care sabotează siguranța alimentară și eforturile statului român de a eradica o boală ce împiedică exporturile la nivel național. Vom aplica cele mai dure sancțiuni administrative, vom retrage drepturile de operare în sistem și vom sesiza imediat organele de urmărire penală pentru fals, uz de fals și zădărnicirea combaterii bolilor. Lucrurile nu pot continua astfel”, a spus președintele ANSVSA, dr. Alexandru Nicolae Bociu.

Vezi și - România, jucător-cheie pe piața europeană a cărnii de oaie. Ministrul Florin Barbu: Asigurăm 27% din consumul din UE / video

ANSVSA verifică traseul animalelor declarate eliminate din focare. Sunt vizați operatori și medici veterinari

„Falsificarea datelor din sistemul de trasabilitate și menținerea în circulație a unor animale care figurează ca fiind eliminate în focare de boală reprezintă o încălcare gravă a legii. Aceste acțiuni pun în pericol direct statutul de sănătate al animalelor la nivel național și eforturile de combatere a epizootiilor.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) condamnă cu fermitate și adoptă o poziție de toleranță zero față de neregulile grave depistate recent în județul Cluj, precum și împotriva acestor practici iresponsabile, ilegale și grave.

Președintele ANSVSA, dr. Alexandru Nicolae Bociu, a dispus de urgență o anchetă extinsă. O echipă de control verifică întreaga trasabilitate a mișcărilor acestor animale, implicarea operatorilor economici și a medicilor veterinari împuterniciți care au operat aceste date în sistem”, conform ANSVSA.

Vezi și - Cum îți protejezi animalele în sezonul cald. Recomandările ANSVSA

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close