Un turist, aflat în vacanță în Egipt, a murit muşcat de o cobră.
Un turist german a murit în timpul unui spectacol susţinut de un aşa-zis îmblânzitor de şerpi, la un hotel egiptean. Acesta a fost mușcat de o cobră, iar acum decesul este investigat de autorităţile din ambele ţări, transmite Agerpres, citând DPA.
Se pare că șarpele l-a mușcat pe bărbatul de 57 de ani de picior. Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei din oraşul bavarez Kempten, turistul prezenta simptome clare de otrăvire şi, deşi a fost resuscitat, a murit la scurt timp după aceea în spital.
Potrivit purtătorului de cuvânt, poliţia bavareză investighează acest caz neobişnuit, deoarece victima era cetăţean german. Poliţiştii germani "colaborează cu autorităţile egiptene" la acest caz.
Conform constatărilor de până acum, bărbatul în vârstă de 57 de ani a participat la un spectacol cu familia sa la un hotel din regiunea de vacanţă Hurghada, pe coasta Mării Roşii din Egipt, la începutul lunii aprilie, în timpul căruia un îmblânzitor de şerpi a pus doi şerpi - probabil cobre - în jurul gâtului oaspeţilor. Se pare că unul dintre şerpi s-a târât în pantalonii turistului german şi apoi l-a muşcat de picior.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei a declarat că sunt aşteptate rezultatele examenului toxicologic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci