Pericolul OMG este doar mit și zvon, au decis judecătorii francezi și Curtea Europeană

Curtea Supremă a Franței (Consiliul de Stat)  a ratificat, ieri, decizia Curții Europene de Justiție în privința porumbului modificat genetic. Judecătorii au stabilit că guvernul francez a încălcat legea când a decis să interzică fermierilor cultivarea porumbului MON 810. Ambele instanțe au declarat că politicienii francezi nu au prezentat dovezi științifice care să confirme existența unui risc pentru om sau pentru mediu, din partea biotehnologiei. În data de 8 septembrie, Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) decisese ca fiind ilegală interzicerea cultivării plantelor modificate genetic (MG) din Franţa. Fermierii francezi speră că vor putea de acum să aleagă singuri tehnologia folosită, nu să rămână la decizia unor politicieni care inventează false pericole, pentru a se lăuda că le-au îndepărtat.

Nu există riscuri pentru sănătate sau mediu

Conducerea CEJ a confirmat argumentele prezentate de fermierii francezi şi de companiile inovatoare, stabilind că guvernul francez a suspendat utilizarea porumbului MON810 fără să respecte reglementările legale.  “CEJ a dat un verdict clar: statele membre ale UE nu pot interzice plantele MG doar pe baza miturilor şi zvonurilor. Oamenii de ştiinţă europeni au demonstrat în repetate rânduri că acesta nu prezintă nici un risc pentru sănătate sau pentru mediu ci, de fapt, are beneficii pentru sănătate, beneficii socio-economice şi de mediu”, a declarat Carel du Marchie Sarvaas, director al Departamentului de Biotehnologii Agricole al EuropaBio.

Politicianismul costă

Politica anti-OMG începe să-i coste din ce în ce mai mult pe europeni. Fermierii francezi au pierdut 40 de milioane de euro, în primul an de la interzicerea arbitrară a cultivării MON810. În Europa, costul alimentelor este în creștere, ca și pagubele suferite de fermieri, cărora li se refuză accesul la tehnologii mai ieftine, cu productivitate ridicată, care sunt folosite pe scară largă în SUA, Canada, Japonia, Brazilia sau Indonezia și China.  Cheluielile pentru o recoltă de porumb modificat genetic sunt cu 122 euro mai mici la hectar, față de tehnologia clasică. Se folosesc și mai puține pesticide, ceea ce face biotehnologia mai ecologică decât agricultura tradițională. Din cauza opoziției dincolo de orice argument rațional a politicienilor francezi, Europa risca să rămână în fara progresului de pe plan mondial. Companiile europene sunt descurajate să investească în cercetarea genetică, ceea ce afectează nu doar agricultura, ci și medicina. Tot mai multe citostatice sunt realizate prin biotehnologie, iar companiile americane domină și acest domeniu.

Citeşte şi:

Monsanto pariază pe România. Dacă se folosesc plante OMG, am putea produce 20 de milioane de tone de cereale pe an

După valul de îmbălnăviri cu E.coli din Europa, agricultorii români atrag atenţia asupra manipulărilor practicate de ecologiştii anti OMG

Concluziile experților: zero toleranță la biotehnologie-prețuri mai mari cu 600 la sută

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel