Poliţiştii din Suceava efectuează percheziții la sediul Ocolului Silvic Breaza şi la locuinţa şefului de ocol.
Poliţiştii din Suceava, sub coordonarea directă a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, efectuează, marţi dimineaţă, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal privind infracţiuni la regimul silvic, precum şi infracţiuni asociate de luare de mită, fals informatic şi abuz în serviciu, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.
Potrivit acestora, percheziţiile au loc la sediul Ocolului Silvic Breaza şi la locuinţa şefului de ocol, de pe raza municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Acţiunea este derulată de poliţiştii Biroului Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News