Potrivit unor statistici, Muzeul Naţional Peleş, Castelul Bran, Complexul Naţional Muzeal Astra și Muzeul Brukenthal sunt cele mai vizitate complexe muzeale din România, expoziţiile lor fiind văzute în acest an de sute de mii de persoane.
Muzeul Naţional Peleş, care include Peleşul şi Pelişorul, a avut, în primele nouă luni ale acestui an, 185.240 de vizitatori, prognoza de vizitatori până la sfârşitul lui 2011 fiind de 282.000. Reprezentanţii Muzeului Naţional Peleş se aşteaptă însă ca prognoza lor să fie depăşită. "Anul trecut, prognoza noastră a fost de 280.000 de vizitatori, iar la sfârşitul anului, prognoza noastră a fost depăşită, Muzeul Peleş având, la 31 decembrie 2010, 280.871 de vizitatori. De asemenea, prognoza noastră pe primele nouă luni a fost de 180.000 de vizitatori, ea fiind depăşită, iar la 30 septembrie, Muzeul Naţional Peleş a avut 185.240 de vizitatori", au explicat pentru Mediafax reprezentanţii Muzeului Naţional Peleş.
"Anul trecut, Castelul Bran a avut 517.000 de vizitatori, iar anul acesta, estimările sunt că numărul total de vizitatori va creşte cu circa 8% faţă de 2010. Am avut luni în care numărul turiştilor a crescut cu 18%, însă pe primele opt luni media de creştere a fost de 8,6%", a declarat Alexandru Prişcu, directorul Castelului Bran. Creşterea numărului de vizitatori la Castelul Bran s-a datorat numărului mai mare de evenimente organizate faţă de anul trecut, inclusiv nunţi, dar şi climatului economic care şi-a mai revenit în acest an, consideră directorul Castelului Bran.
Şi Complexul Naţional Muzeal Astra din Sibiu a fost foarte vizitat anul acesta. Până la sfârşitul lunii octombrie, Muzeul Astra a avut 348.626 de vizitatori, iar estimările sunt că, până la sfârşitul anului, muzeul din Sibiu va atrage circa 400.000. Numărul vizitatorilor Muzeului Astra este în creştere, având în vedere că, anul trecut, instituţia a avut 230.504 vizitatori, după cum au declarat reprezentanţii muzeului.
O altă instituţie muzeală care s-a regăsit în traseul cultural al turiştilor anul acesta este şi Muzeul Naţional Brukenthal. În lunile ianuarie - octombrie, Muzeul Naţional Brukenthal a înregistrat 311.417 vizitatori. Reprezentanţii muzeului au declarat pentru Mediafax că această raportare este relativă, deoarece nu include toate cifrele de vizitare, o parte dintre ele urmând să le parvină la sfârşitul anului. Totuşi, estimarea lor este că numărul de vizitatori ai Muzeului Naţional Brukenthal va fi similar cu cel al anului trecut, când expoziţiile instituţiei au fost vizitate de 372.731 de persoane.
Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" a fost vizitat, până la 1 noiembrie, de 246.372 de persoane (dintre care 120.300 străini). Reprezentanţii instituţiei au declarat pentru MEDIAFAX că estimează ca numărul vizitatorilor Muzeului Satului să ajungă la 300.000 până la sfârşitul anului, dat fiind faptul că în luna decembrie muzeul va organiza o serie de evenimente dedicate sărbătorilor de iarnă.
Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" a avut anul trecut 303.296 de vizitatori - 180.000 străini (cei mai mulţi, germani, americani şi spanioli) şi restul români.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu