Părinții Iuliei Ionescu, eleva liceului Sfântul Sava care miercuri nu s-a mai întors acasă, au transmis un comunicat de presă în care dezmint că fata de 15 ani ani ar fi plecat la mănăstire pentru a se călugări.
Familia Ionescu mulțumește presei pentru mediatizarea dispariției Iuliei, dar îi roagă pe jurnaliști "să ne respectați durerea și să nu degenerați realitatea cu privire la acest copil. NU mai acreditați ideea ca Iulia a plecat la o mănăstire să se călugarească, dacă ar fi fost așa acum eram din nou împreună NU te poți ascunde la mănăstire !!!".
Părinții Iuliei spun că fata "este în acest moment într-un loc ascuns, lipsită de libertate, fără acces la mijloace de comunicare, în suferință"
Vicepremierul Gabriel Oprea, interimar la ministerul Afacerilor Interne, a cerut înfiinţarea unei celule de criză la Poliţia Capitalei, din care să facă parte şi ofiţeri ai Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (fostul "Doi şi-un sfert") şi specialişti ai Direcţiei de Investigaţii Criminale de la IGPR.
"Vă rugăm să opriți această latură senzațională și să transmiteți obiectiv cele întâmplate, fără piste false, lăsând autoritățile să își facă treaba și ajutându-i pe aceștia cu toate instrumentele de care dispuneți", mai spun părinții Iuliei.
"Familia se dezice de toate declarațiile și comentariile terțelor părți, care nici măcar nu ne cunosc, pe noi sau pe copil și care nu îi fac decât rău acestuia", conchide familia Ionescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu