„Nu o să uit niciodată ochii speriați, luminoși, umezi ai tatălui meu cu o zi înainte să moară. Întins în pat, ros pe dinăuntru de durere și de neputință, își plimba ochii de la unul la altul, noi cei care îi înconjuram patul de suferință, se uita la noi și ne întreba neputincios: "Mirele, o să mă prăpădesc?"
Îmi dau lacrimile numai cînd scriu. Ochii îi tremurau încet, galben și alb și umed. Și întrebarea era și în ochi, și pe buze: "Mirele, mă prăpădesc?"
Dintre toate cuvintele inginerești pe care putea să le rostească în acele clipe, cu mintea lui de inginer dedat la rigoare și la modernitate, la rezistențe, circuite integrate, letcon, scheme electrice și cositor cu miros de sacîz, pe patul de moarte buzele i-au rostit cea mai neaoșă, străvechi limbă românească cu putință. "Mirele, mă prăpădesc?" Nu "Aoleu, mor". Nu "Gata, s-a terminat". Nu "Mi-e frică de moarte".
Limba străbunilor noștri a țîșnit limpede, simplă, necruțătoare. "Mirele, mă prăpădesc?"
Era întrebare, dar nu era întrebare. Era rostită ca o întrebare, pentru că îi era frică să recunoască cu voce tare că știe deja răspunsul.
Din cînd în cînd, mai îmi aduc aminte de această întrebare. De aceste cuvinte. Mă prăpădesc. Și de felul cum aceste cuvinte au apărut cu cîțiva ani în urmă în viața mea: ia prapadaiu.
Prin 2017, traduceam din Vîsoțki, fără să știu vreun pic de rusă. Kони. Caii, în traducere riguroasă. Caii nărăvași, în traducere poetică. La un moment dat, sînt niște versuri acolo: Чую с гибельным восторгом: пропадаю! Пропадаю!
Prapadaiu. Alții l-au tradus în fel și chip. Cînd ele de fapt sînt simple, puternice, necruțătoare: mă prăpădesc.
Tradusesem astfel aceste versuri cu vreo trei ani în urmă, prin 2017, după cum vă zicem. Înainte să se îmbolnăvească taică-meu. Înainte să se prăpădească. Ele mi-au țîșnit din creier ușor, fără efort. Căci așa e limba română: limpede și curată.
Iar apoi, trei ani după aceea, taică-meu s-a prăpădit. Nu înainte să ne întrebe pe toți, din ochi și din buze, cu frică și cu înfricoșată certitudine: „Mirele, mă prăpădesc?"
A doua zi s-a prăpădit. N-am mai apucat să-l văd, decît în comă. Au trecut trei luni de-atunci. Au trecut trei ani de cînd îl cîntam pe Vîsoțki în limba română, fără să știu vreo boabă de rusă. Trei luni. Trei ani. Trei clipe.
Cu moartea pre moarte călcînd și celor din morminte viiață dăruindu-le.
Hristos a înviat...”, a scris, duminică, pe Facebook, Mirel Palada.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Ascultă în română
